Preotul Octavian Moșin a ajuns în a patruzecea vară. Lumea îl cunoaște drept preotul tinerilor, căci activează cu tinerii și în rândul lor mai bine de cincisprezece ani. Îl descoperim în diverse activități, iar aria preocupărilor părintelui e atât de diversă: misionar, cadru didactic, ziarist, duhovnic…

Am realizat un scurt dialog cu părintele chiar în preajma zilei sale de naștere.

Ce trăiri aveţi către acest popas?

Simt că viața e frumoasă dacă e trăită corect. Culeg roade bune și nu prea din ceea ce am sădit și am trăit până acum. Înțeleg că sunt abia un începător în viața matură, în care am intrat de câțiva ani. Până atunci aveam doar impresia că sunt bărbat.

Regret că nu am fost mai mult alături de familie, asta recuperez. Nu am crescut în rugăciune, scufundându-mă în multe și mărunte. În această alergare, chiar după ceva bun și dumnezeiesc, îți poate scăpa esența.

Acum cer de la Domnul puteri, sănătate și minte trează să continui cele începute.

Cum aţi înţeles că anume această cale, de a-I sluji lui Dumnezeu şi oamenilor, este cea pe care doriţi s-o urmaţi?

Am mai spus și cu alte ocazii, că nu noi alegem sau decidem, cred că în slujire Dumnezeu ne cheamă. Am simțit această chemare mai întâi în clasele gimnaziale, apoi la 17 ani în clasa a XII-a.

Conștientizez că asta e calea, la altceva nici nu mă pot gândi. Deși simt că mă regăsesc și în alte domenii, însă prin prisma credinței și a slujirii.

Sunteţi slujitor la o biserică universitară, astfel , mereu încercaţi să fiţi alături de tineri pentru a-i ajuta, a-i îndruma şi a-i sprijini pe calea veţii. Care sunt principalele probleme cu care vin tinerii la Sfinţia Voastră?

Prea puțini tineri vin la biserică. Să-i aștepți în biserică nu prinzi decât unul-doi pe lună.

Am luat altă strategie, mergem noi în căutarea adolescenților, a tinerilor. Îi găsim în instituții de învățământ, în diverse centre, în stradă… dar pe cei mai mulți îi pescuim de pe rețelele de socializare.

Mai întâi le arătăm că sunt importanți, că apreciem cum gândesc și ce fac, apoi încercăm să le explicăm niște lucruri vitale atât în aspect trupesc, cât și duhovnicesc.

Problema tinerilor de astăzi este că devin prea repede maturi, că li se ascund adevăruri, că li se prezintă anormalitatea drept o normă. Mulți se simt singuri, nu au parte de dragoste și de grijă din partea celor din jur, sunt închiși, au bariere în comunicare… Acestea sunt doar câteva aspecte care creează adevărate probeleme: depresie, nervozitate, aroganță etc.

Care este diferența între mentalitatea persoanelor în vârstă și cea a tinerilor față de Dumnezeu şi de Biserică?

E o adevărată plăcere să comunici cu tinerii care L-au cunoscut pe Dumnezeu. Unii au avut posibilitatea să studieze Religia în școală, altora li se vorbește despre Cel de Sus acasă. Astfel de tineri sunt mult mai profunzi, mai trăitori.

Însă tinerii cărora nu li s-a sădit credința se comportă foarte rece, animalic. N-au nici un pic de rușine, de simț omenesc. Pot călca în picioare orice principii și valori ale celor din jur.

Probabil în asta e diferența dintre generații. Cei din perioada sovietică poate nu cred sau sunt mai superficiali în credință, dar nu vor săvârși nicând sacrilegii.

Sunteţi Președinte al Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret, cum apreciaţi viaţa spirituală a tinerilor de la noi din ţară. 

Tinerii mereu au fost deschiși credinței. Însă trecem printr-un nou val, când credința nu este în vogă. Nu sunt priviți cu ochi buni cei care tind spre ceva tradițional. E la modă să declari ceva nou, inclusiv că ești ateu, că preferi ceva ultra… ieșind din granițe, standarde.

Însă, trecând de o anumită vârstă, se aranjează lucrurile și în sufletul celor mai rebeli adolescenți și tineri. Atunci vin singuri la biserică, pun întrebări… În aceste clipe trebuie să-i susținem și să-i încurajăm.

Cum ar putea şi cum trebuie Biserica să-i implice pe tineri pentru a fi utili atât Bisericii, cât şi societăţii?

Cel mai bine ar fi să comunice tinerii între ei. Astfel, pe lângă parohii e nevoie de un nucleu, de care să se lege alți tineri din comunitate. E mult mai viu și mai convingător mesajul de la tânăr la tânăr.

Tinerii necesită a fi implicați în diverse proiecte, pe care le poate organiza orice structură eclezială.

Care e cea mai mare provocare în viaţa tinerilor de astăzi?

Internetul și tehnologiile informaționale ne fură copiii, tinerii și tot potențialul de a face ceva în plus pentru societate. Ne rup de realitate, ne scufundă într-o lume iluzorie, virtuală. Trebuie să le propunem ceva viu și sănătoos, care ar fi nu mai puțin atractiv și interesant.

Să venim cu modele din Scriptură, dar și din viața Bisericii, care ar determina să ne schimbăm viața, atitudinea față de cei din jur și să alegem doar partea bună a lucrurilor.

Cunoaştem că sunteţi prins într-o mulţime de activităţi, cum arată o zi obişnuită din viaţa Sfinţiei Voastre? Şi cum reuşiţi să faceţi faţă unui asemenea program încărcat.

Sunt căutat de credincioși, în special de tineri, cu diverse întrebări și probleme lăuntrice. Aceste discuții le planific spre seară. La mulți creștini merg chiar acasă, acolo discuțiile se poartă cu toți membrii și devin mai eficace.

În rest sunt prins în diverse ascultări: predau, scriu și cercetez diverse aspecte ale istoriei bisericești din spațiul nostru.

În toate ne ajută și ne întărește Domnul. Ce-i drept, ajungem cu vremea să putem face doar o parte din ceea ce ne-am propus până la treizeci de ani.

Ce planuri aveți în viitor?

De la o vreme încoace nu mai fac planuri. Mă mulțumesc cu ziua de astăzi. Ce-mi stă în puteri asta fac, mulțumind lui Dumnezeu pentru fiecare zi trăită alături de credincioși și de membrii casei.

Apoi, ceea ce realizez bun, încerc să uit imediat și mă gândesc ce urmează să înfăptuiesc.

A consemnat Natalia Lozan