Asistență materială din partea Bisericii pentru 50 de familii social-vulnerabile cu copii mici din Sectorul Buiucani al Capitalei
Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, la finalul Campaniei filantropice „De Crăciun devii mai bun!” inițiată de Biserică în perioada sărbătorilor de iarnă, Mitropolia Moldovei în parteneriat cu Direcția Asistență Socială a Sectorului Buiucani, mun. Chișinău, condusă de dna Violeta Dorul, a organizat un eveniment caritabil în scopul susținerii materiale a zeci de familii social-vulnerabile cu copii mici din Sectorul Buiucani al Capitalei.
Întâlnirea a avut loc vineri, 24 ianuarie 2020, în Capela cu hramul „Sf. Trei Ierarhi” din cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă din Chișinău, în prezența consilierilor mitropolitani: Prot. Mitr. Dr. Octavian Moșin, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret și Dl Serghei Crudu, Preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, precum și a colaboratorilor Direcției Asistență Socială a Sectorului Buiucani, mun. Chișinău.
În cadrul întâlnirii, Prot. Octavian a transmis celor prezenți mesajul părintesc de binecuvântare și dragoste părintească al ÎPS Mitropolit Vladimir, arătând că toate faptele bune sunt o manifestare a dragostei creștine, dar și o datorie a creștinilor față de Dumnezeu și față de oameni. Totodată, în cuvântul său, părintele a subliniat faptul că ÎPS Mitropolit Vladimir întotdeauna este alături prin multiplele inițiative și proiecte caritabile ale Bisericii de cei aflați în lipsuri și suferințe, ajutându-i cu rugăciunea, cu cuvântul, cu îndemnurile părintești, cu hrană, îmbrăcăminte și tot ce este nevoie.
Cele peste 50 de familii prezente au primit din partea voluntarilor cutii cu hăinuțe și jucării pentru copii, pachete sociale cu produse alimentare și haine pentru maturi.
În perioada sărbătorilor de iarnă (decembrie 2019-ianuarie 2020), cu binecuvântarea și susținerea directă a ÎPS Mitropolit Vladimir s-au desfășurat mai multe activități social-filantropice, însoțite de mici spectacole de Crăciun, în urma cărora au beneficiat mii de persoane vulnerabile și cu dizabilități provenite atât din instituțiile sociale și de stat, cât și din familii numeroase și nevoiașe.
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate
Lasă un răspuns