(AUDIO) Duminica a XIII-a după Cincizecime la biserica USM

Biserica Ortodoxă s-a aflat la 19 septembrie 2021 în Duminica a XIII-a după Rusalii, cea a lucrătorilor celor răi. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit fragmentul evanghelic de la Sf. Ev. Matei (21, 33-42). La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioșilor, părintele Octavian a tâlcuit pericopa evanghelică ce relatează despre lucrătorii cei răi ai viei, parabola care ne prezintă istoria mântuirii noastre: ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea omului și care este vina celor care nu răspund pe măsura harului lui Dumnezeu.

„Probabil că pericopa evanghelică pe care am ascultat-o este una din cele mai profunde și semnificative. Ea ne prezintă privilegiul de a fi chemat la împlinirea planului de mântuire a lui Dumnezeu, iar dacă noi din diferite motive nu vom răspunde acestei chemări, Dumnezeu îi va cheamă la slujire pe alţii, mai vrednici decât noi, va „angaja” alți lucrători cinstiţi şi smeriţi, dornici de a lucra la propria mântuire, de a fi harnici şi buni, fără de viclenie şi lăcomie în inima lor. Mântuitorul ne îndeamnă să fim mlădițele sale, să nu ne lenevim, căci vom da seama de viața pe care am dus-o, de lucrarea pe care am înfăptuit-o, de felul în care am împlinit sau nu voia lui Dumnezeu în lucrarea noastră.”

După slujbă clericii și credincioșii au adresat un mesaj de felicitare preotului paroh Octavian Moșin, care a împlinit două decenii din ziua hirotoniei.

Predică la Duminica a XIII-a după Cincizecime


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters