Biserica şi alegerile

Alegerile prezidenţiale. Acesta e subiectul ultimelor săptămâni.

Toată lumea, inclusiv cea creştină, este îngrijorată de ce se va întâmpla. Au fost răspândite şi zvonuri că se va merge împotriva Bisericii, a orei de Religie în şcoli, că se vor adopta legi amorale ş.a.m.d., iar alţii din contra, vor susţine credinţa.

Nu am avut nicicând atâta gâlceavă în rândul credincioşilor, care ne întreabă chiar în sfântul locaş ce opţiune politică avem şi cum vom vota.

Zilele acestea mi-au împărtăşit durerea câteva creştine, care ieşind din biserică, au început a discuta despre ce viziuni politice au, care s-au dovedit a fi contrare, și de atunci nu se mai salută, nu mai comunică şi se condamnă reciproc.

Nu cred că este un fenomen sănătos.

În biserică nu facem nimic altceva decât ne unim întru Hristos.

Dacă ar fi să abordăm alte lucruri, după toate ne deosebim şi ar trebui să ne contrazicem şi poate chiar să ne batem la nesfârşit. Unora le place o culoare, altora alta; apoi suntem diferiţi după gen, vârstă, statut social etc., însă dragostea faţă de Dumnezeu ne adună şi ne uneşte: “Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21).

Îmi amintesc că în toiul alegerilor locale un preot de la ţară era abordat de candidaţii la primar al localităţii şi era rugat să le vorbească creştinilor în favoarea lor. Părintele i-a invitat pe toţi la slujba dinaintea alegerilor şi a anunţat credincioşii: „Dragii mei, iată stau la slujbă toţi trei candidaţi la primar. Toţi spun că sunt de bună credinţă şi că vor face doar bine satului. Nu pot spune că se vorţine de promisiuni sau nu. Însă sunt convins că Domnul le ştie şi le vede pe toate. Apoi nimic nu se întâmplă fără voia Celui de Sus. Haideţi să ne rugăm şi cine e de la Domnul acela să ne fie primarul.”

Probabil ce merităm, aceea avem, ce am sădit şi crescut, aceea culegem.

Creştinul mereu a fost responsabil şi în aspect civic, cu o ţinută morală impecabilă şi foarte înţelept în abordare.

Să-i cerem şi în aceste zile Bunului Dumnezeu înţelepţire. Pe de o parte nouă, alegătorilor, să ştim cui oferim votul, pe de alta, celor cărora încredinţăm ţara. Apoi pentru asta şi ne rugăm la fiecare slujbă: „Pentru de Dumnezeu păzită ţara noastră, stăpânirea, oastea și poporul ei, ca şi noi întru liniştea lor viaţă lină şi fără gâlceavă să vieţuim întru toată bună credinţa şi curăţenia”.

Preot Octavian Moşin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters