Mi-am amintit de viaţa Sfântului Mucenic Bonifatie, care tocmai se prăznuieşte la un început de an calendaristic. Lumea îl invocă în rugăciuni întru depăşirea patimii beţiei. O mare problemă, care macină atâtea şi atâtea vieţi, distruge atâtea familii… Multe beţii s-au făcut şi în noaptea spre Sf. Bonifatie. Astfel, unora le-ar prinde bine să citească din sinaxar, căutând la râvna şi jertfa acestuia, şi să ia aminte.

Acesta a trăit în vremea ultimului împărat persecutor al creştinilor, Diocleţian (284-305), fiind sluga unei femei alese din Roma, dar amorale, pe nume Aglaida. Cu aceasta se desfrâna, dar mai avea şi patima beţiei.

Aşa se întâmplă cu mulţi dintre noi, ajungem împătimiţi şi ne îndulcim cu păcatele. Însă păcatul este dulce în aparenţă, căci ulterior lasă doar venin, remuşcări… uneori acesta chiar ucide.

Privindu-i pe aceşti doi, stăpâna şi sluga, în primă fază a vieţii, ai zice că sunt nişte nemernici, care nu au nimic sfânt în ei.

Pornind de la aceste patimi, ulterior le sunt prezentate şi virtuţíle: erau blânzi, milostivi, cu dragoste faţă de cei în nevoie etc. Şi tocmai datorită virtuţilor şi la îndemnul unor înţelepţi, le apare un cuget bun: să aducă în casă moaştele unor mucenici pentru credinţa în Hristos. Astfel, îi descoperim nu doar dornici de plăceri şi desfătări lumeşti, dar şi de sfinţenie.

Abia acum începe convertirea lor. Bonfatie este trimis de către stăpână în căutarea sfintelor oseminte ale celor persecutaţi în imperiu. Ajunge la Tars, unde erau persecutaţi cei ce s-au încrezut în adevăratul Dumnezeu. Acest drum spre locurile persecuţiilor a fost un adevărat pelerinaj, iar întâlnirea cu cei persecutaţi a fost o adevărată revelaţie.

Simţind credinţa drept-măritoare şi fiind martorul atâtor schingiuiri, Bonifatie s-a convertit şi s-a jertfit.

Nici nu ne putem imagina cum e să înduri bătăi până îţi cade carnea de pe oase, să fii străpuns cu ace, scufundat în smoală, hrănit cu plumb fierbinte… apoi decapitat.

Iată chipul unui om desăvârşit!

Acum moaştele sale sunt cumpărate şi aduse cu mare cinste la Roma. Aglaida e prima care le venerează şi-i construieşte mucenicului o biserică nu departe de capitală. Vinde toată averea sa, o împarte nevoiaşilor şi se consacră rugăciunii şi slujirii aproapelui până la sfârşitul vieţii sale pământeşti.

Din viaţa acestora putem învăţa tare multe, noi, cei care sălăşluim în viaţă păcătoasă. Că Dumnezeu aşteaptă întoarcerea, îndreptarea şi slujirea noastră. Or, zice Domnul că nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.

Preot Octavian MOŞIN