Mai mulți oameni cu care interacționez mă întreabă ce înseamnă smerenia și cât de importantă este pentru viața unui creștin.

Ne răspunde Scriptura: ”Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.” (Iacov 4, 6), apoi suntem îndemnați de către Domnul: ”Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29).

Semerenia e fuga de mândrie, de tot ce ne înalță deasupra altora și ne îndepărtează de cei din jur, ajutându-te să dobândim alți ochi, iertători și iubitori. Este chipul însuşirilor dumnezeieşti!

Omul smerit nu caută slavă deșartă, văzându-și de păcatele sale. Apoi este gata să le accepte și să le îndure pe toate, slujind fără a cârti oricărui om, înțelegând că este trimis de Dumnezeu spre folosul lui duhovnicesc.

Și dacă viața noastră o raportăm la Hristos, care se smerește, apoi vedem că toți care au fost ai Lui, au trăit smerenia. Pornind de la Maica Domnului și continuând cu atâția sfinți, au fost smeriți.

”Fericit sufletul smerit; îl iubește pe el Domnul. Pe sfinții cei smeriți îi fericesc tot Cerul și pământul, și Domnul le dă slava de a fi împreună cu El: „Unde voi fi Eu, acolo va fi sluga Mea” (Ioan 12, 26). Maica Domnului e mai presus decât toți în smerenie, de aceea o fericesc pe ea toate neamurile pe pământ și îi slujesc toate puterile cerești; și pe această Maică a Sa, Domnul ne-a dat-o spre apărare și ajutor.”, ne învață Sf. Siluan Athonitul.

Să ajungem la smerita cugetare, prin care am vedea și am accepta starea noastră de lucruri, apoi am cere înțelepțire și ajutor de la Domnul să facem o schimbare spre bine.

Preot Octavian Moșin