Am un mesaj pentru distinsa doamnă decan Claudia Cemârtan, care a ajuns la un frumos popas aniversar. Nu-i politicos să spui sau să întrebi femeile ce vârstă au, atâta ştiu că dna Cemârtan e la vârsta maturităţii, la vârsta plinătăţii, la vârsta roadelor.
Probabil abia la această etapă înţelegi că viaţa e o oră, un minut.
Totul depinde de faptul cum o trăieşti şi cum percepi acest cel mai de preţ dar divin.
Pentru L. Blaga viaţa-i „o plimbare spre somn”, pentru P. Coelho aceasta „uneori e foarte zgârcită”, la T. Maiorescu arta vieţii e „rezervă, discreţiune, cumpătare, în genere negaţiune şi, în rezumat, abnegaţiune.”, iar pentru omagiata noastră viaţa-i slujire. Nu în zadar se zice „Iubirea înseamnă jertfă, iar jertfa arată cât iubeşti.”
Întotdeauna ai un mesaj pentru un om cu suflet plin de dăruire, atâta doar că te cuprind emoţiile să-i spui ceva în public. De-ar fi să fii între patru ochii, nici n-ar fi fost nevoie de multă vorbă, i-ai spune şi-i spun din adâncul inimii „Vă apreciez… Vă iubesc”.
Când pornisem să scriu acest mesaj, tocmai m-a telefonat bunica de la Plop, să mă întrebe ce mai fac. Abia în acel moment am conştientizat cu cine o asociez pe dna Claudia Cemârtan de când am cunoscut-o. Cu un om drag care m-a crescut şi m-a dădăcit, căci „mămuca Clava” (aşa-i spunem noi), m-a luat la ea din faşă şi m-a adus acasă abia când era vremea să merg la şcoală, apoi verile tot la ea am stat. O altă Clavă, căci aşa o dezmiardă colegii şi prietenii, m-a primit la Facultatea de Litere. Nădăjduiesc să nu o dezamăgesc, vrând doar să duc slova credinţei semănată de atâţia cronicari, ierarhi, prozatori, călugări, poeţi şi preoţi…
Mi s-a întâmplat să fiu în pelerinaj la o mănăstire din România din zona Albei (o zonă îndrăgită şi de dna Cemârtan, căci des merge la o nepoată). Am fost în preajma unor măicuţe care m-au tratat cu atâta căldură şi dragoste, pentru ca la despărţire să îndrăznesc a întreba cine-i stareţa şi să-mi răspundă că-i călugăriţa ce m-a primit, m-a hrănit … Nici n-aş fi bănuit vreo dată că aceasta-i maica stareţă.
Acelaşi lucru e la noi în facultate. Abia în ultimă instanţă ai spune că dna Cemârtan e „nacialnicul”. Felul în care îşi îndeplineşte funcția de conducător al facultăţii aminteşte de cuvintele Evangheliei: „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi.” (Marcu 10, 45), înţelegând că atunci când eşti avansat sau ai un post trebuie să te grijeşti de cei care îţi sunt în ascultare. Deci modestia sau, mai bisericeşte, smerenia o caracterizează.
Cu toate că mereu îmi zice că nu este deprinsă să meargă des la biserică, văd că sora Claudia (şi aşa vreau să-i spun de acum înainte), zideşte „biserica cea mică” atât la facultate, cât şi acasă. Vrea ca toţi să fie uniţi şi să se iubească. E grijulie, trăieşte, mustră, îndrumă … şi iubeşte pe cei din jur. Probabil aşa e şi corect să fii.
M. Eminescu zicea: „Omul nu poate adăuga materiei nimic, el nu-i poate decât schimba forma şi locul”. Dea Domnul să fie cât mai multă lume, asemenea omagiatei noastre, care ar înţelege care e scopul vieţii şi ar trăi frumos.
Vă dorim din suflet: La mulţi ani!

Cu profund respect,
Preot Octavian Moşin