Un creştin adevărat este însetat de comunicarea cu Dumnezeu. Aceasta-i cea mai firească stare a omului.

Cunoaşterea realităţilor divine nu este rezervată sfârşitului vieţii, dar este un proces continuu al trăirii pământeşti. Comunicarea cu Domnul este o necesitate permanentă. Fără această împărtăşire din dumnezeire omul este mort duhovniceşte (Filipeni 1, 23).
Pentru a ajunge la o astfel de stare, creştinul trebuie să-şi cureţe inima, să iubească doar adevărul, să dobândească smerenie şi să ducă o viaţă de jertfă pentru aproapele şi Cel de Sus.

Comunicarea cu Domnul preschimbă sufletul. Viaţa exterioară capătă înţeles prin cea interioară, păcatul este înlocuit cu virtutea. Sufletul atinge culmea bucuriei desăvârşite.
Dar care ar fi treptele acestei reciproce comuniuni? Probabil, ar trebui să pornim de la împlinirea poruncilor lui Hristos după cuvintele Apostolului Pavel: „rugaţi-vă neîncetat”, „mulţumiţi pentru toate”, „întodeauna bucuraţi-vă” (I Tesaloniceni 5,16-18).
Uitaţi de voi şi vedeţi doar frumosul din fiecare om. Tocmai comunicarea cu Domnul îl face pe om cu adevărat om.

Viaţa departe de Dumnezeu îl face pe om nimic mai mult decât o necuvântătoare, îl face mort sufleteşte şi orb faţă de lumea nevăzută. Fără a-L cunoaşte pe Domnul, renunţăm la viaţa într-un „pământ” şi „cer nou”.

Preot Octavian MOŞIN