Ferice de cel care are parte de pedagogi din vocaţie. Ceea ce suntem e graţie celor care s-au nevoit cu noi, de la părinţi la dascăli. Mă bucur că m-am întâlnit şi-l am drept mentor pe smeritul profesor universitar Vasile Ţapoc.

Un om care te impresionează prin ţinută, vorbă… dar mai cu seamă prin gândurile sale atât de profunde şi rafinate.

Acum un deceniu, graţie domniei sale, am aplicat la un program de master tocmai în filosofie. Deşi veneam de la teologie şi mai nu desluşeam cu „ce se mănâncă” filosofia, am îndrăznit să intru într-un alt domeniu. Şi nu am regretat, căci profesorul mi-a fost mereu alături şi m-a încurajat.

Pe atunci trăiam clipe incerte referitor la studiile post-universitare. Din anul 2000 urmam cursurile de doctorat în teologie la Sibiu, România, iar după masteratul de la filosofie am decis să mă înscriu şi la un doctorat sub îndrumarea distinsului profesor V. Ţapoc.

M-au impresionat mai mulţi gânditori ruşi din secolul XIX, astfel cercetările iniţiale au fost axate pe conceptele lor religioase. Ulterior, profesorul mi-a făcut cunoştinţă cu regretatul filosof Emil Vrabie, care era un împătimit sturzist. E vorba de personalitatea diplomatului şi gânditorului Alexandru Scarlat Sturza. Astfel, cu „binecuvântarea” ambilor profesori am intrat şi eu în rândul celor care cercetează viaţa, opera şi activitatea lui Al. Sturza.

La moment pot afirma doar una, prin profesorul V. Ţapoc am înţeles ce este filosofia. Aceasta e tocmai ceea ce le lipseşte multora şi nici nu încearcă să o caute – e vorba de înţelepciune. Şi de atunci am conştientizat că a avea preocupări filosofie nu este un păcat, din contra poţi descoperi atâtea realităţi ziditoare sufletului. De atunci filosofia îmi este în slujba credinţei dreptmăritoare.

Profesorul mi-a descoperit filosofia creştină, în care mă regăsesc şi care este aproape sufletului.

Filosofia m-a ajutat în metodologia cercetării, în pătrunderea unor lucruri ce ţin de cunoaştere şi existenţă, m-a făcut să am deschidere şi înţelegere chiar faţă de cei mai rigorişti şi chiar atei. Să nu-i disconsider, dar să am capacitatea de a înţelege ce i-a determinat să ajungă la o concluzie sau alta.

Profesorul V. Ţapoc m-a ajutat să depăşesc stereotipurile legate de filosofie, să înţeleg că filosofii pot fi oameni „normali” ca ceilalţi din jur, că sunt cu picioarele pe pământ şi nu doar filozofează, dar trăiesc asemenea celorlalţi.

„Filosofie trebuie să fie în orice domeniu de cercetare”, acest lucru îl accentuează mereu dascălul V. Ţapoc. Apoi zice că „totul e simplu şi frumos, însă să ajungi la această simplitate îţi trebuie o viaţă”. Tocmai această simplitate o propagă profesorul, o bunătate care îi este specifică. Uitându-mă la acest profesor îmi amintesc de cuvintele lui Platon, care afirma că „simplitatea adevărată uneşte bunătatea cu frumuseţea”.

Omul este frumos şi valorează din lăuntru. Îi dorim, dragului profesor, să semene înţelepciunea, să poarte de grijă tinerelor vlăstare şi să strângă roduri bune şi binecuvântate. Să poată afirma fără ezitare „Amicus Plato, sed magis amica veritas” (Mi-e prieten Platon, dar mai prieten adevărul).

Vă dorim din suflet pace şi împliniri.

Cu deosebit respect,

Preot Octavian Moşin,

la care se alătură teologii care au urmat cursurile de masterat la filosofie

Material publicat în ziarul „Literatura și Arta”