Astăzi încheiem citirea Canonului Sf. Andrei Criteanul, care e un plâns de pocăință. Tocmai această slujbă dă o ”tonalitate”, care determină ”melodia” întregului post. Canonul ne introduce în această perioadă de nevoință, ne trece dintr-o stare în alta. Și doar prin ritmul și rânduiala slujbelor la care participăm pătrundem în esența postului.

Prima săptămână de postire are o semnificație duhovnicească aparte, fiind numită și săptămâna curată. Încercăm să ne curățim nu doar trupul, ci mai cu seamă mintea și inima. Pocăința din aceste zile ne ajută să răsară în noi un boboc gata să înflorească către Înviere. Unele flori chiar răsar și dau flori la marile sărbători.

Astfel, după cum primăvara se cunoaște după flori și reînvierea noastră sufletească după felul cum parcurgem Postul cel Mare. Natura pocăinței este vizibilă nu doar prin slujbele postului, dar și prin Taina Spovdaniei cu șiroaie de lacrimi. Acum trăim o ”fericită tristețe bucuroasă” (Sf. Ioan Scărarul).

Postul devine o bucurie a sufletului, care primește iertare și dezlegare, iese din lanțurile atâtor patimi. Devine liber și curat ca lacrima.

Preot Octavian Moşin