Trăim zile când frica de a se contamina cu virusul de tip nou, de a fi nevoiți să se adreseze la medic sau de a se interna în spital a pus stăpânire pe mulți dintre semenii noștri. Această realitate, a unei panici în fața bolii, altădată cel puțin, nu era observată în masă.

Pandemia a scos la iveală vulnerabilitatea noastră în fața unei provocări. Urmărim practic toate ipostazele prin care trec cei din jur: egoism, indiferență, agresivitate… frică.

Statisticile zilnice legate de confirmarea unor noi cazuri pozitive, de numărul persoanelor spitalizate și a celor decedate înspăimântă chiar și pe cei mai tari și echilibrați oameni. În aceste circumstanțe, ce este de făcut, cum depășim această înfricoșare generală?

În primul rând, dacă simțim că ne deranjează, mai bine să nu urmărim statisticile și buletinele informative la acest subiect. În al doilea rând, să fim precauți, urmând sfaturile specialiștilor privind protecția și igienizarea. Dar dincolo de toate, trebuie să trăim viața în continuare.

Omul este dat pentru a crea, a realiza lucruri frumoase, a împărtăși bucurii și a fi de folos celor din jur.

S-o luăm ca pe o lecție din care urmează să învățăm cum să devenim mai rezistenți în fața bolilor, a obstacolelor și a altor neputințe.

Un antidot sigur este credința, prin care privim și abordăm altfel suferința și greutățile vieții.

În Biserică învățăm o teologie a bolii. Aici descoperim niște realități nebănuite și neștiute de omul care trăiește fără de Dumnezeu.

„Omul, când stă bine cu sănătatea, nu stă bine duhovnicește. Așadar, este mai bine să aibă ceva. Omul se folosește din boală cât nu se folosește din toată nevoința pe care o face. Orice boală ajută mult în întărirea duhovnicească”, constată, pe bună dreptate, Sf. Paisie Aghioritul, or, de această realitate ne convingem în timp, dacă cercetăm izvoarele bolilor și ale suferințelor.

Tot prin prisma credinței devenim mai rezistenți în fața neputințelor, depășim frica de boală și chiar frica de moarte, căci plecarea din acest veac nu este privită de un credincios ca un sfârșit sau eșec. „Cum să-mi fie frică de moarte, când ştiu că dincolo de pragul morții mă așteaptă Stăpânul meu, Domnul şi Dumnezeul meu Iisus Hristos.”, mărturisea vrednicul de pomenire ierarh român Iustinian Chira.

Ortodoxia te învață cum să fii în fața suferinței, cum să depășești neputințele… Chiar în pilda slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda descoperim un om care, de 38 de ani, era în așteptarea miraculoasei vindecări prin scufundarea ce se făcea o dată pe an într-un izvor. Și iată acest slăbănog, neajutorat de nimeni și cuprins de durere, prin credință și nădejde rezistă în timp, îndură neputințele și este sigur că Domnul îl va milui.

Asta lipsește omului de astăzi – forța lăuntrică de a rezista tuturor ispitelor, de a fi tare în fața bolilor.

În aceste clipe, să cerem pentru întreaga omenire mai multă înțelepțire, care ne poate lumina și liniști, fiind cu gândul la spusele lui Solomon: „Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu… care lungeşte zilele (omului)… (fiind) un izvor de viaţă, ca să putem scăpa de cursele morţii”.

 

Preot Octavian MOȘIN