Multe nemulțumiri și discuții în rândul credincioșilor sunt legate de prețurile stabilite în biserică.

Peste tot sunt taxe, chiar și în instituțiile statale se obișnuiește să se achite ceva suplimentar. De la naștere până la înmormântare achităm tarife.

Intri în biserică și aici taxe, adesea destul de usturătoare.

Uneori acestea sunt stabilite de către comunitatea religioasă, dar sunt şi cazuri când preotul decide de unul singur.

Conform legii, fiecare biserică, mănăstire este persoană juridică aparte. Astfel, aceste prețuri, dacă se stabilesc, se face doar în comun cu obștea sau adunarea credincioșilor, cel puțin de către consiliul parohial.

Evident, fiecare comunitate religioasă există din donațiile credincioșilor, altfel nu s-ar organiza și nu ar fi în stare să activeze. De aceea, când sfântul locaș nu se întreține din donații, se fixează în comun niște prețuri pentru anumite servicii divine.

Această stare de lucruri e o moștenire a perioadei sovietice, când se impuneau diverse taxe bisericilor ce şi aşa cu greu activau. Unele locașe au fost închise tocmai din considerentul că nu erau în stare să achite toate impozitele stabilite de autorități.

Or, astăzi bisericile se autogestionează și se întrețin în excluisivitate din jertfa credincioșilor. Tot ce se vinde în biserică are un preț al producătorilor, la care se pune un adaos, începând cu lumânările, icoanele, cruciulițele, cărțile de rugăciuni ș.a.m.d.

Firesc ar fi ca rugăciunea să nu aibă preț, ci să fie o mulțumire benevolă. Tainele și, în general, slujbele nu au preț, însă sunt de mare ajutor duhovnicesc celor pentru care sunt oficiate.

Problema e în cultura societății.

La biserica unde slujesc de ani buni nu mai sunt prețuri decât la ceea ce se comercializează. Și dacă pentru o lumânare pe care vreau s-o aprindă când intră în biserică credincioşii trebuie să achite, atunci, când e vorba de o slujbă, le spunem că nu este taxă. Marea majoritate se bucură că măcar aici pot economisi și tare puțină lume este conștientă și milostivă, înțelegând că trebuie să răsplătească truda slujitorului.

Într-o vreme am scos prețurile și la lumânări, pentru ca să constatăm că biserica nu se poate întreține, principalul venit fiind din comercializarea acestora.

Probabil, încă nu am crescut, să fim conștienți că orice lucru sau lucrare are un preț. Că slujitorii sunt dați să se întrețină de la altar. Însă atunci când acest lucru este imposibil, uneori se exagerează cu prețurile sau preoții îmbină activități care nu sunt tocmai compatibile cu statutul lor. De aici încolo intrăm în alte probleme și discuții…

Preot Octavian Moșin