Ne-am apropiat, chiar ne-am împrietenit cu familia doamnei doctor Veronica Musteaţă, ginecolog-obstretrician. A ajuns la o frumoasă vârstă. Iar prin acest modest răvaş vrem să-i mulţumim Domnului că ne-a dat să ne cunoaştem.

Acum îmi amintesc de vorba plină de tâlc: „Dumnezeul lucrează prin oameni”. Aşa a lucrat, încât ne-am împrietenit cu această minunată doamnă. Or, prietenia este o virtute, ce urmează s-o cultivăm, s-o preţuim.

Zeci de cunoştinţe le-am îndrumat la acest doctor, ce trăieşte cu sentimentele, durerile, bucuriile, chiar frica fiecărei femei însărcinate ce-i bate la uşa sufletului.

„Nu cred că este ceva mai frumos ca clipa naşterii unui om. Adesea urmărim cum înfloreşte o plantă, cum apare pe lume un animal, cum înverzeşte totul în jur. Însă omul e cu totul altceva!”, ne spunea doamna doctor într-o discuţie.

M-am nimerit şi eu de câteva ori să trăiesc acest proces al naşterii unui copilaş. Am fost primit chiar în cabinetul doamnei, unde mai erau câteva colege, pentru ca să intru cu ele în discuţie. Doamnele mi-au redescoperit nişte realităţi: „Medicii doar supraveghează ceea ce a rânduit Dumnezeu! Doar ajutăm şi încurajăm! Urmărim minunea naşterii! De fiecare dată suntem martorele marelui miracol! Cum să nu crezi în Cel de Sus?!”

Mai rar întâlneşti medici care au învăţat smerenia, care atribuie totul lucrării Domnului, care vin şi mulţumesc lui Dumnezeu că pacientele au avut naştere uşoară şi au trecut „examenul” cu brio.

Dna V. Musteaţă trăieşte cu fiecare naştere, e trup şi suflet în acest proces plin de responsabilitate. Cât de mult contează să fie în aceste clipe un om de nădejde, care glumeşte, te ceartă, te încurajează, te sfătuieşte ş.a.m.d. E o mamă adevărată! Această realitate mi-au mărturisit-o câteva doamne ce au născut la acest doctor.

„O cuprindeam şi o loveam. O rugam să mă scape de dureri şi o suduiam că nu mai pot răbda. Însă o simţeam că-mi este alături, de rând cu îngerul meu păzitor”, se spovedea o preoteasă la care a primit naşterea dna Musteaţă.

A fi medic bun înseamnă să ai, mai întâi, calităţi omeneşti, apoi cele creştineşti. Înseamnă să iubeşti viaţa şi lumea, să te încrezi în Domnul şi El să-ţi fie călăuză… Acestea şi multe altele le-a înţeles omagiata noastră.

Domnul să vă dea viaţă îndelungată, pentru a aduce alte vieţi, iar prin ele atâtea bucurii!

Cu aleasă preţuire,

Preotul Octavian Moşin, dimpreună cu familia