Duminica a IV-a după Paști la biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM

Biserica Ortodoxă se află astăzi, 03 mai 2015, în Duminica a IV-a după Paști, cea a Slăbănogului. La Sfânta Liturghie, în bisericile ortodoxe s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sf. Ev. Ioan (cap.5, vs. 1-15) în care ni se prezintă Vindecarea Slăbănogului din Vitezda. La Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preotul paroh Octavian Moșin.

După citirea pericopei evanghelice, despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, părintele Octavian a adresat credincioșilor prezenți la slujbă un cuvânt de învățătură.

Părintele a menționat în predica sa că „Probabil, oamenii de astăzi n-ar aştepta, nu ar fi în stare să rabde o suferință atât de lungă, căci astăzi majoritatea dintre noi trecând prin boli și sufernțe, o fac adesea văicărându-se şi scufundându-se într-o profundă deznădejde. Doar credinţa, nădejdea şi dragostea îl fac pe om apt să spargă gheţarii vieţii, să treacă munţii încercărilor şi să iubească viaţa ca dar dumnezeiesc.” La cultivrea virtuților răbdării, smereniei, dragostei și a credinței i-a îndemnat părintele și pe cei prezenți.

Iar la finalul Sfintei Liturghii pr. Octavian a anunțat care va fi orarul slujbelor pentru luna care a început și i-a invitat pe toți cei prezenți la o întâlnire de suflet cu marele duhovnic Arhim. Ambrozie (Iurasov) care va avea loc luni, 4 mai, ora 18.00, în incinta bisericii USM (str. M. Kogălniceanu, 67).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters