Hristos a Înviat: ziua a XV-a

Am sărbătorit Duminica Mironosițelor. Ziua când comunitatea bisericească aduce un omagiu femeii creștine, în tripla ei slujire: soție, mamă și gospodină.

Ne dorim să avem femei pline de dăruire și bărbați care să completeze, să își asume ceea ce femeilor nu le stă în putere.

Dar, din păcate, unii bărbați au lăsat prea multe griji pe seama consoartelor și acestea au început să preia tot mai multe sarcini. Pe alocuri se descurcă, însă adesea se împotmolesc.

Versiunea perfectă ar fi să ne completăm armonios ca bărbați și femei, să ne cunoaștem rostul, să nu inversăm sau să substituim rolurile.

Astăzi femeile au multe chemări și ne bucurăm când reușesc în diferite domenii. Cu toate acestea, ele nu trebuie să uite de slujirea primordială, de „altarul” rezervat nașterii și educării copiilor, or mama e primul dascăl și preot pentru odraslele sale.

Să nu uite de soți, pe care să-i pună în valoare și să-i încurajeze în misiunea pe care aceștia o au. Și să mențină casa curată, dar mai ales cu „focul în vatră”!

În toate aceste ascultări, să le dea Bunul Dumnezeu multe puteri și răbdare!

Iar bărbații să țină cont de sfaturile de mai jos, două gânduri izvorâte din minți luminate care, la distanță de secole sau decenii, pun în valoare aceeași esență:

”S-o cinsteşti mai mult decât pe prietenii tăi, mai mult chiar şi decât pe copiii voştri. Şi pe aceştia, de dragul ei să-i iubeşti.

Dacă face ceva bun, s-o lauzi şi s-o admiri. Dacă va cădea în vreo greşeală, s-o povăţuieşti şi s-o îndreptezi într-o manieră delicată. Să faceţi rugăciuni împreună. La biserică să mergeţi amândoi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

”Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este.” (Părintele Arsenie Papacioc).

Preot Octavian Moșin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters