Am parcurs jumătate din Postul cel Mare. Ţi se bucură inima la văzul atâtor creştini care păşesc pragurile sfintelor lăcaşuri. Vrei să crezi că toţi vin să se primenească la suflet, să se spele de păcate, să-şi îndrepte viaţa… să iubească jertfindu-se.

Însă mai sunt dintre acei care au frică să intre, motivând că nu ştiu cum să se comporte, ce să facă… Alţii nici nu apucă să intre, ci îi aduc, fiind petrecuţi în ultimul drum.

Mai avem şi dintre acei care se cred „sfinţi” şi „drepţi”, iar la biserică, spun dânşii, n-au ce căuta decât cei „păcătoşi”. Alţii nu-şi închipuie cum pot sta de rând cu toată lumea, când ei au un statut aparte: sunt directori, preşedinţi, vedete etc. Mai avem şi din acei care nici nu vor să audă de Dumnezeu.

Astfel, când îl vezi pe cineva în biserică, te gândeşti la un suflet nobil, care a înţeles că viaţa fără de hrană sufletească, fără de Hristos este un nonsens. Însă prea puţini ajung în locaş şi cu sufletul, căci îi vezi absenţi şi veniţi la ce vrei, numai nu la rugăciune, la pocăinţă… la întâlnirea cu Hristos.

Biserica este înţeleasă de unii doar ca o instituţie unde te linişteşti, unde transmiţi nişte foiţe cu împlinirea tuturor dorinţelor şi nevoilor, unde cineva îşi asumă responsabilitatea să-ţi rezolve toate problemele etc.

Greşit gândesc cei care cred că totul stă doar în puterile omeneşti, dar şi cei care încearcă să se deconecteze de la viaţa socială şi să-i ceară Celui de Sus ajutor, fără a depune un minim efort.

Şi dacă sunt atâtea dificultăţi în înţelegerea noţiunii de „biserică” ca zid, ca loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu şi a felului cum trebuie să te comporţi într-un locaş divin, lucrurile sunt mult mai complicate în înţelegerea „Bisericii” ca o comunitate de oameni adunaţi în acelaşi duh.

Biserica este viaţa de comuniune a persoanelor Sfintei Treimi extinsă în umanitate şi comuniunea de iubire şi viaţă a oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos în Duhul Sfânt.

„Şi Eu voi fi cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Mt. 28, 20), ne spune Mântuitorul. „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (In. 14, 26).

Problema multora care pretind că sunt creştini, dar nu şi trăitori, este că nu cunosc Evanghelia, nu se conduc după legile creştine, nu râvnesc virtuţile.

I-am întrebat pe mulţi copii şi tineri cine vor să devină sau ce vor în general de la viaţă. Mi-au răspuns divers – de la staruri până la medici, pedagogi, cosmonauţi etc., iar scopul vieţii acestora este să câştige un ban, să aibă statut social, să-şi întemeieze o familie, să aibă casă, maşină… Şi astfel vor ajunge fericiţi. Pe nimeni nu l-am auzit să-mi spună că mai întâi caută Împărăţia cerească, liniştea sufletească, pacea cu cei din jur, iertarea de păcate… sfinţirea vieţii.

Or, tocmai acesta este mesajul evanghelic, iar dacă omul este ghidat spre alte valori şi idealuri, atunci Scriptura nu este interesantă, actuală, primordială în viaţa noastră. De aceea unii intră prea rar, alţii mai deloc, pentru că nu au ce găsi în ea.

Apoi, odată intraţi în biserică, nu prea înţeleg ce se întâmplă aici: rugăciuni, metanii, cântări, persoane înveşmântate şi mesaje în care se vorbeşte despre „balauri”, „scorpii”, „foc nevăzut” şi multe alte lucruri pur şi simplu neînţelese, departe de realitatea vieţii cotidiene. Ba mai sunt şi „jandarmi” (în chipuri de băbuţe evlavioase) la uşă care te ghidează: înainte, la dreapta împrejur, pe acolo se poate, pe acolo nu, stai aici, fă aşa, de ce ai venit aşa îmbrăcat ş.a.m.d.

Sunt şi unii pe care reușesc să-i conving să vină la biserică şi să înceapă schimbarea, acceptă, dar râvna durează prea puţin, căci valurile traiului de odinioară îi fac să prefere viaţa în afara Bisericii.

În biserică, dacă vii ca la teatru, atunci te plictiseşti repede; dacă vii pentru relaxare, vezi că e destul de obositor; dacă vii pentru rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor, începi a descoperi altele, mult mai grave; dacă vrei să ţi se înmulţească dragostea, descoperi că nici nu o ai; dacă vii după sănătate trupească, descoperi că eşti bolnav mai mult sufleteşte etc.

Dacă vii cu adevărat în biserică, trebuie să vii de bună voie, să fii gata de jertfă, să ai un duhovnic-învăţător, care te-ar ajuta să descoperi viaţa lăuntrică, să începi a comunica cu Domnul, să te rupi măcar periodic de tumult şi de tină.

 

Preot Octavian MOŞIN