Instituții Ecleziastice pentru fete în Basarabia (1840-1917)

Octavian MOŞIN

Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

Învăţământul mediu pentru fete a cunoscut o cale grea şi îndelungată de dez­vol­tare, de la prima instituţie de învăţământ cu gradul de gimnaziu, până la se­mi­na­rul pedagogic de fete, fondat cu scopul de a pregăti cadre didactice pentru şco­li­le ministeriale şi de zemstvă, pentru gimnazii şi licee.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Basarabia domnişoarele care pro­ve­neau din familii înstărite puteau să facă studii doar în cele câteva pen­sioa­ne pentru fete, fondate în anii ’40-’50 [1].

Primul pension, în care îşi făceau studiile fiicele de nobili, a fost deschis în anul 1840, la 7 ianuarie, în oraşul Chişinău, fondatoarele fiind Anastasia şi Ecaterina Rizo, pe lângă guvernatorul Basarabiei P.I. Fiodorov [2]. În anii următori au fost înfiinţate încă trei pensioane la Chişinău, însă acestea nu satisfăceau toate solicitările domnişoarelor dornice de a face carte. Astfel, în­cepând cu anul 1858, la Chişinău a început reorganizarea învă­ţământului me­diu feminin [3].La 10 mai 1860 Ministerul Învăţământului Public din Im­pe­­­riul Rus a confirmat „Regulamentul cu privire la şcolile pentru fete” [4].

Iniţial el planifica să deschidă în capitala provinciei o mănăstire de călu­gă­riţe, care ar fi avut în subordinea sa un azil destinat fetelor de clerici [5]. Ulterior, pla­nul arhiepiscopului se reduce doar la deschiderea unei şcoli de fete. Problema spa­ţiului pentru amplasarea şcolii a fost soluţionată de Ar. Dimo şi de S.Simiţchi.

Antonie Ar.Dimo, răspunzând apelului arhiepiscopului Antonie, jertfeşte o desetină şi 1638 stânjeni pătraţi de pământ pentru edificarea mănăstirii; la rândul său, Simion Simiţchi a alocat 2106 stânjeni pătraţi de pământ, 25000 de cărămizi şi 10 cuburi de piatră. Într-un an de zile 1860-1861, donaţiile de bani s-au ridicat la circa 15000 de ruble [6]. În consecinţă, arhiepiscopul Antonie dă dispoziţie să purceadă la înălţarea şcolii şi a bisericii ei. În primăvara anului 1861 încep lucrările de construcţie a Şcolii Eparhiale de Fete din Chişinău. În aprilie 1864 construcţia şcolii a fost finisată. Ea a fost dată în exploatare la 3 mai 1864 [7]. Şcoala Eparhială de Fete din Chişinău era subordonată autori­tă­ţi­lor eclesiastice locale. Noua şcoală reprezenta un local destul de impresio­nant. La soli­­citarea arhiepiscopului autorităţile eclesiastice au întocmit listele cu nu­me­le fetelor de clerici pretendente la locu­rile oferite de Şcoala Eparhială de Fe­te din Chişinău. Regulamentul, fixa numărul elevelor la 50 dintre care 20 bur­sie­re şi 30 solvente [8]. Elevele urmau să fie repartizate conform nivelului de pregătire, în trei clase: pregătitoare, pri­mară şi medie. Fiecărei eleve se acorda o bursă anuală de 50-60 de ruble, hrana şi îmbrăcămintea fiind gratuite.

Prima directoare a şcolii eparhiale de fete din Chişinau a fost Anastasia Rizo, rusoaică de viţă nobilă. La vârsta de 25 de ani a absolvit institutul din Odesa remarcându-se prin cunoştinţele pe care le poseda şi întelegenţa [9]. În anul şcolar 1872-1873, şcoala de fete cu trei clase a fost reorganizată în şcoala eparhială cu şase clase. Chestiunea lărgirii localului Şcolii Eparhiale de Fete s-a reluat în 1878 când Eparhia Chişinăului s-a mărit prin alipirea sudului Basa­ra­biei cu mai mult de o sută de biserici. Şcoala Eparhială de Fete, după contingentul de eleve, era cea mai mare instituţie de profil din Eparhia Chişinăului.

Prima promoţie din 17 eleve a fost în 1867. Ele au absolvit cursul complet de trei clase al şcolii eparhiale din Chişinău, elaborându-li-se atestate de absol­vi­re a acestei şcoli. Aceste certificate nu garantau posesoarelor nici un drept în so­cietate până la reforma şcolii din 1869. De la deschiderea şcolii în 1864 şi până la reforma ei din 1869, au fost patru promoţii cu un contingent de 73 de absol­vente [10]. Conform noului regulament al şcolii eparhiale abordat de Sfân­­tul Sinod de la Petersburg la 20 mai 1868 şcoala eparhială era subordonată Sfâtului Sinod, activând sub conducerea arhiereului eparhial.

Conform noului statut absolventele şcolii eparhiale de fete din Chişinău aveau dreptul de a fi profesoare particulare. Elevele şcolii studiau о mulţime de obiecte ale cursului de gimnaziu, dar în şcoală accentul se punea pe obiectele cu caracter religios. Pentru о plată specială şi la dorinţa părinţilor unele disci­pole studiau limbile franceză şi germană, precum şi muzica

În şcoala eparhială, instruirea se făcea după sistemul de cinci baluri. La înce­put învăţătorii din şcoală predau fără plată. Ulterior pentru pro­fesorii şcolii de fete eparhiale a fost stabilită plata, dar ea era mai mică, decât în insti­tuţiile teologice de învăţământ pentru baieţi. În anul 1904 situaţia pro­fesorilor din insti­­tuţiile de învăţământ de fete şi de băieţi s-a egalat şi şcoala a fost comple­tată cu un stat de profesori cu studii superioare. Iar în anul de învă­ţământ 1891/92 din 20 de profesori ai şcolii numai 8 aveau studii superioare [11].

În concluzie trebuie de menţionat că Şcolile eparhiale pentru fete au jucat un rol important în procesul de dezvoltare spirituală a basarabenilor. Fetele au primit posibilitate de a studia în şcolile laice şi ecliziastice după absolvirea cărora să primească posibilitate de a continua studiile în Odesa şi Kiev.

Referinţe:

  1. Kovarskaia B. Memoria oraşului – memoria generaţiilor // Chişinăul de seară, aprilie  1989.
  2. Труды Бессарабской губернской ученой архивной комиссии. – Кишинев. – 1902. – C.168-169.
  3. Arhiva Naţională a Republicii Moldova (în continuare ANRM, f.1862, inv.36, d.1, f.6).
  4. Adam I. Consideraţii privind învăţămîntul mediu laic pentru fete în Basarabia // Ana­lele Asociaţiei Naţionale a Tinerilor Istorici din Moldova. – Chişinău. – 1999. – P.209.
  5. ANRM, f.208, inv.8, d.1324, f.4.
  6. Ibidem, f.11.
  7. ANRM, f.208, inv.8, d.1421, f.11.
  8. Ibidem, f.13.
  9. Ibidem, f.21.
  10. ANRM, f.208, inv.710, d.1, f.89.
  11. Ibidem, f.16.

Conferinţa ştiinţifică: „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi inovare” 25-26 septembrie 2012 Universitatea de Stat din Moldova.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters