De-a lungul timpului, mai mulţi Sfinţi Părinţi au explicat rolul Sfântului Duh în contextul unităţii Sfintei Treimi, aşa cum, de exemplu, Sfântul Spiridon al Trimitundei a arătat în chip minunat cum cărămida este făcută din lut, din apă şi din foc. Nu poate mintea omenească să cuprindă această mare minune şi taină a Sfintei Treimi şi de aceea noi, creştinii, trebuie să luăm aminte la toate cele câte au spus şi li s-au descoperit Sfinţilor Părinţi din voia lui Dumnezeu despre Sfânta Treime şi despre lucrarea Sfântului Duh.

Atunci, la Cincizecime, a fost pusă temelia spi­rituală a Sfintei noastre Biserici, atunci a apărut instituţia divino-umană, mijlocitoare a mântuirii neamului omenesc.

Tot atunci, promisiunea Mântuitorului făcută ucenicilor de a nu-i lăsa singuri capătă contur, anu­me prin lucrarea Duhului Sfânt Cel purces de la Ta­tăl, care vine să înlocuiască pe Iisus cel pământesc, prin care Hristos şi Tatăl îşi fac simţită prezenţa.

Astfel, prin mijlocirea Sfântului Duh, Fiul lui Dumnezeu nu este o simplă personalitate excepţională care a punctat istoria omenirii, ci este prezent alături de oameni şi în inimile lor în tot timpul.

Spre a spulbera necredinţa oamenilor, Dumne­zeu a trimis în lume Duhul Adevărului, care aduce odată cu el noţiunea de iertare şi de har, reîntorcându-ne la adevăratele noastre origini, cele de fii şi fiice ai Tatălui Ceresc.

Numai Mângâietorul poate să ne călăuzească prin strâmtorile vieţii pământeşti ca într-un final să ne aducă la limanul Cuvântului Evangheliei, în apele liniştii şi păcii Bisericii lui Hristos.

Vai de cel care nu conştientizează puterea Du­hului Sfânt, căci el pe toate le sfinţeşte, întărire în credinţă este, alungă vicleanul ispititor şi necuratele furtuni care vin să răvăşească sufletele. Şi pentru că fără de număr sunt binefacerile şi mângâierile pe care cu mărinimie le revarsă peste credincioşi, să ce­rem cu smerenie şi adâncă umilinţă Sfintei Treimi să ne ocrotească şi să ne întărească prin necuprinsa putere şi înţelepciune a Tatălui, a Fiului şi a Sfân­tului Duh.

Orice rugăciune începe cu chemarea Duhu­lui Sfânt, rostind: „Împărate ceresc, Mângăietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti si toate le împlineşti, vino si Te sălăşluieşte întru noi…”. Astfel, conştientizăm că fără Sf. Duh nu este viaţă şi comu­nicare cu Dumnezeu.

Să reflectăm asupra atitudinii noastre faţă de Sfânta Biserică ce a fost instituită de Însuşi Mân­tuitorul Hristos. Să ne gândim cât sânge mucenicesc s-a vărsat pe parcursul a sute de ani pentru a o menţine în Adevărul Evanghelic, să ne gândim la statornicia în credinţă a înaintaşilor noştri. Şi pen­tru toate acestea să cerem întărire şi înţelepţire de la Sfântul Duh, ca şi noi, la rândul nostru, să ne putem numi cu vrednicie fii şi fiice ai Bisericii lui Hristos.

Preot Octavian MOŞIN