Pas cu pas ne apropiem de cele mai triste clipe din istoria omenirii, când creatura s-a îndepărtat prea mult de Creator, când omul s-a abătut de la calea firească spre care a fost chemat.

De dragul omului – cel rătăcit, pierdut, decăzut… chiar mort duhovnicește – a venit Hristos. A acceptat până și judecata și condamnarea.

Zilele care urmează, actualizează clipele dureroase, când Hristos va fi din nou batjocorit și pus pe Cruce. De atunci, din vremea Mântuitorului, omul nu a oprit păcatul, îl tot săvârșește în diverse moduri. Și Dumnezeu, deși suferă, rabdă și iartă, ba mai mult iubește și așteaptă pocăința și îndreptarea noastră. Vrea să fim cu adevărat vii! Or, suntem vii în măsura în care dobândim și manifestăm dragoste jertfelnică.

Astăzi Biserica amintește de femeia păcătoasă care a uns cu mir pe Mântuitorul, ca simbol al pocăinței și ridicării omului căzut în păcat. Să îi aducem și noi viața noastră, plină de mir duhovnicesc, să-i dăm Domnului tot ce avem mai bun, mulțumindu-i pentru jertfa și dragostea Sa nețărmuită.

Raportată la Iuda, ucenicul care în seara zilei de miercuri s-a dus la casa lui Caiafa să facă tocmeala trădării și astfel „s-a amestecat cu noroiul”, această femeie a conștientizat rostul Evangheliei: orice făptură care îl cunoaște pe Dumnezeu se vindecă prin Hristos. Astfel ni se amintește că avem și noi șansa să fim vindecați de egoism, păcat și moarte.

Plângem acum că nu avem smerenie și rămânem înfumurați, răutăcioși și gata să îl omorâm pe Hristos Mântuitorul. Că suntem ca Iuda, gata să îl vindem pentru lucruri atât de ieftine și efemere.

Poate măcar în aceste clipe să ne oprim.

Să zicem NU lucrării diavolești în noi!

Pur și simplu, ca femeia păcătoasă, să venim cu toată pocăința noastră și să îngenunchem. Spălând cu lacrimi picioarele Mântuitorului, nu praful de pe ele îl ștergem, ci sufletele noastre întinate le curățăm, ca să ne putem înalță spre El.

Preot Octavian Moșin