Ne pregătim de ”primăvara duhovnicească”, de Postul cel Mare?

Intrăm în Postul cel Mare, însă pregătirea a început acum trei săptămâni, prin includerea cărții și a perioadei numite ,,a Triodului”. Această denumire vine din greacă și înseamnă „trei cântări”, deoarece canoanele ce se citesc la slujbe nu sunt ca în cealaltă perioadă a anului, grupate câte nouă, ci doar câte trei cântări. Majoritatea canoanelor din Triod sunt atribuite călugărilor Teodor Studitul şi Iosif Studitul de la Mănăstirea Studion, din sec. IX.

Triodul este o carte a pocăinţei, pentru că și mesajul întregii perioade încearcă să trezească la pocăinţă și la îndreptarea vieții. Cu toate acestea, la început de post, mesajul e unul diametral opus: la Vecernia din seara Duminici lertării suntem îndemnați ca vremea postului să o începem cu bucurie, căci acesta duce spre Învierea Domnului, zi de aleasă bucurie pentru toată suflarea creștinească.

Un post adevărat este cel care presupune lăsarea de bucate şi, de rând cu ele, de păcate și de orice răutate. Iar cel care vrea să dobândească toată virtutea ar trebui să se împrietenească cu postul și cu rugăciunea, lucrând faptele bune.

Postul cel Mare mai este și o călătorie spre rai, din care Adam a fost scos pentru neascultare. De aceea postul presupune nu doar iertarea unuia cu altul și cu Dumnezeu, dar şi întoarcerea la lucrarea celor sfinte şi dumnezeieşti, la împăcarea cu toți și cu toate.

În post dezrădăcinăm tot răul din noi, dobândind armele necesare contra vrăjmaşului sufletelor noastre. Postul adevărat taie, în locul sabiei, răutatea de la inimă.

Postul izgonește și zburdările cele trupeşti, potoleşte patimile noastre. Fără nevoință și asceză nu e posibilă biruinţa.

Postul nu trebuie privit ca ceva separat de celelalte lucruri pe care le recomandă Biserica. Mai bine zis, prin post se deschid altele. Privești, simți, trăiești, gândeşti altfel prin prisma postului. După care urmează Spovedania, Maslul, Împărtăşania.

Zilele acestea discutam cu doi tineri care au ajuns să se lase de toate produsele animaliere şi să-şi facă un program alimentar atât de eficace, încât au simţit o forță extraordinară, o luciditate în lucruri și predispunere la rugăciune cu osârdie.

Sunt atâtea alte lucruri care ne îngreunează, pe când postul, din contra, este o modalitate de a scăpa de multele greutăți și neputinţe ale noastre. Postul nu trebuie să fie o povară, ci o şansă de mântuire, supunându-ne nevoinţelor duhovniceşti.

Fie ca această primăvară duhovnicească”, cum este numit acest post, să ne ajute să reînviem prin Sf. Paști, pe care vrem să-l trăim în acest an cu mai multă intensitate.

Să depăşim toate neputințele și să alegem calea postului, care aduce doar roade bune!

Pr. Octavian Moșin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters