Calea Postului Mare: ziua a XXV-a
Impresionează simplitatea omenească! Și celui mic, și celui mare, ne stă bine să fim modești. Morală înveșnicită și în proverbul „Simplitatea înfrumusețează sau înnobilează omul!” „Sfânta simplitate”, spun unii și, pe bună dreptate, viața modestă, plină de smerenie și de dăruire duce, aparent foarte ușor, la sfințenie. Zicem „aparent”, pentru că înțelegem cât de greu […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XXIV-a
Astăzi am avut ocazia să mă deplasez într-un sat din preajma capitalei. Am descoperit oameni harnici, care muncesc din zori până în noapte, sleiți de puteri, însă atât de frumoși la suflet. Simplitatea și sinceritatea lor îi înfrumusețează. Chinuiți, știind ce este greul, care este valoarea banului, aceștia prețuiesc fiecare bucățică de pâine. Toate le […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XXIII-a
Am trăit o zi deosebită. În mai multe sensuri. Pe de o parte, cu tristețea că mai mulți tineri au uitat de rușine, permițându-și să fumeze și să vorbească vulgar în public, chiar în instituții de învățământ superior, și cu regretul de a-i simți reci și indiferenți la mesajul ziditor pe care vrem să-l transmitem. […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XXII-a
Fiecare zi e bun prilej de a mulțumi Domnului pentru binefacerile primite. Ne-am deprins doar cu rugăciuni de cerere: unii cer sănătate, liniște sufletească, pâine pe masă, alții – operații plastice, vacanțe exotice, un câștig la loto, etc. Și doar foarte puțini nu uită a rosti rugăciuni de mulțumire și a aduce slavă lui Dumnezeu. […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XXI-a
Duminica de astăzi, a Sfintei Cruci, s-a împletit de minune cu praznicul închinat Bunei Vestiri. Am simțit firescul vieții: crucea pe care o purtăm zi de zi și veștile bune pe care le primim și le experimentăm la anumite etape ale vieții. Veșmintele albastre purtate de preoți în cadrul slujbei ne duc cu gândul la […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XX-a
Astăzi au trecut prin „baia” spovedaniei circa 200 de credincioși. E perioada cea mai solicitată pentru slujitori. Mulțime de creștini vin în scaunul spovedaniei, încercând să se elibereze de păcate, dar și să-și îndrepte viața duhovnicească. Unii n-au mai călcat pragul bisericii de peste patru ani, invocând o frică de aglomerație, de spații închise, de […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XIX-a
Adesea unii oameni din afara Bisericii ne dau adevărate lecții de modestie, de deschidere și de dragoste față de aproapele. Așa a fost și în cazul unei studente care realizează un material despre Biserica „Întâmpinarea Domnului” de la USM. O fire pozitivă, optimistă, dornică de viață… După câteva zile de filmări și discuții am aflat […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XVIII-a
Mai mulți oameni cu care interacționez mă întreabă ce înseamnă smerenia și cât de importantă este pentru viața unui creștin. Ne răspunde Scriptura: ”Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har.” (Iacov 4, 6), apoi suntem îndemnați de către Domnul: ”Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XVII-a
Zilele acestea a rostit cineva expresia: ”om dintr-o bucată”, menționând că tot mai puțini oameni întâlnim cu caracter integru, onești și care ar acționa statornic. Totodată, urmărim activitatea mai multor instituții care cercetează integritatea diverselor categorii sociale și care constată atâtea abateri. Probabil, așa a ajuns societatea în care trăim: lipsită în mare parte de […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XVI-a
Astăzi l-am petrecut la cele veșnice pe unul din stâlpii parohiei Dumbrava din preajma Chișinăului. E vorba de fratele Alexandru Golub, ajuns la aproape 95 de ani de viață pământească. A fost omul-istorie, povestind din trecutul neamului nostru, păstrând cu sfințenie valorile și principiile noastre creștine, moștenite de la străbuni. Modestia și verticalitatea au fost […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XV-a
Mai multă lume cu care interacționez se plânge că nu are timp și, respectiv, nu reușește să înfăptuiască toate lucrările pe care și le planifică zi de zi. Parcă s-a scurtat ziua. Ba e dimineață și deja e seară, parcă e luni și atât de repede e sâmbătă… Ai impresia că viața se scurge pe […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XIV-a
Mă impresionează copiii aduși la rugăciunea comună. Unii devin atât de atenți la ceea ce se rostește și se săvârșește. Urmăream cum intonează Crezul, Rugăciunea Domnească și alte cântări din cadrul Sf. Liturghii: se îndeamnă unii pe alții, se corectează reciproc și chiar ajung să se împrietenească între ei. Unii părinții ne mărturisesc că tocmai […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XIII-a
O copilă s-a apropiat și mi-a împărtășit cu bucurie: ”Cu cât mai mult mă rog, simt că Dumnezeu este mai aproape de mine, mă aude, mă simte, mă îmbrățișează, se interesează de tot ceea ce fac la școală, acasă… adică mă iubește tot mai mult”. Urmează să răspundem acestei dragoste, care vine de la Hristos […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XII-a
Ne stă în față o sâmbătă de pomenire generală a celor din veac adormiți întru Domnul. Or, printre cele câteva sâmbete rânduite de Biserică drept pomenire generală pentru cei trecuți la Domnul sunt și cea de-a 2-a, a 3-a și a 4-a din Postul Paștelui. Privegherea din această seară a fost impresionantă, fiind îmbinată cu […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a XI-a
Spovedania, Sf. Maslu și Împărtășania sunt cele trei Taine prin care, îmbinate, creștinii se apropie de Iisus Hristos și se înnoiesc spiritual. În această perioadă mai multă lume, prin mărturisire, dă jos „desagul” cu păcate și încearcă să mențină această stare de curăție, or, adevărata spovedanie presupune nu doar regretul pentru fărădelegile săvârșite, dar și […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a X-a
Fiecare creștin ar trebui să se străduiască să crească spiritual. Această creștere nu se poate realiza fără un dialog zilnic cu Tatăl ceresc, adică fără rugăciune. Iar în perioada postului rugăciunea trebuie să sporească. E bine că am oprit gura de la mâncare și băutură, dacă am putut-o opri și de vorbă deșartă e și […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a IX-a
Se așterne o liniște sufletească. Rupți de tumultul cotidian, rămânem conectați mai mult la cele câte se trăiesc în locașul Domnului. Am intrat într-o altă lume și o altă realitate, unde oamenii se înfrânează, se spovedesc și cer primirea celor sfinte. Parcă au dispărut discuțiile și polemicile politice, nu mai auzim revolte și nemulțumiri de […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a VIII-a
Sf. Ierarh Grigorie Dialogul, pe care îl pomenim astăzi, a spus spre luare aminte: „În fiecare zi vă hrăniți trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. În același fel faptele voastre bune trebuie să fie hrana zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare, iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a VII-a
Am ajuns și în ziua de duminică, Duminica Ortodoxiei, sărbătoare care amintește despre biruința dreptei credințe, dar și de chemarea noastră: să iubim jertfindu-ne. În această primă săptămână de post am (re)descoperit zeci de oameni responsabili de viața duhovnicească, care trăiesc creștinește, încearcă să-l mărturisească pe Hristos în fiece clipă prin felul lor de a […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii
Calea Postului Mare: ziua a VI-a
Pentru slujitori, una dintre cele mai grele, dar și frumoase zile din prima săptămână a postului este cea de sâmbătă. Pe de o parte, sunt osteniți după câteva zile de nevoință, pe de alta, sunt încurajați de mulțimea de credincioși poposiți la Sf. Liturghie. Cumva mai dornici de slujba Sf. Ioan Gură de Aur, cu […]
Postat în De la suflet la suflet | Nu sunt comentarii


