Vineri, 6 octombrie, am vizitat renumita mănăstire Govora din județul Vâlcea. Probabil, e una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Țara Românească.

Datează încă din secolele XIV-XV, fiind renumită prin tiparnița dăruită de către Sf. Mitropolit Petru Movilă și prin editarea Pavilei din 1640, prima carte de lege în limba română.

Denumirea mănăstirii cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” vine de la slavonescul a vorbi sau a spune și păstrează unica biserică ce datează cu sec. XVII-XVIII, având la intrare în biserică un unic chip al Maicii Domnului cu acoperământ și aripi.

Ne-am întâlnit întâmplător cu maica stareță Heruvima (Covaci), care tocmai ajuta un lucrător să mute un frigider. Așa am intrat în discuție, crezând că este o simplă măicuță.

Ea ne-a povestit din istoria sfântului așezământ, ne-a așezat la masă și ne-a împărtășit din viața nevoitoarelor din Basarabia care au fost în ultimile decenii la această mănăstire.

Ne-a dus în cimitirul mănăstiresc, unde odihnește monahia stavroforă Justiniana Văleanu, trimisă aici ca stareță la 1 octombrie 1982.[1]

Am aflat că maica le spunea surorilor că vine din Basarabia și localitatea în care s-a născut se numea Acui.[2] Maica Justiniana s-a nevoit mai întâi la mănăstirea Japca, iar odată refugiată în România ajunge la cea din Horezu, apoi, prin anii `60 duce diverse ascultări la sediul eparhial din Râmnicul Vâlcea. Ulterior se retrage la o mănăstire, apoi este numită stareță la Govora.

Aici găsește 9 viețuitoare și primește altele noi, îndemnându-le mai pe toate să urmeze studii teologice. Și maica a urmat studiile universitare la București.

În calitate de stareță a restaurat mănăstirea, avariată după cutremurele din anii 1977 și 1986, înfăptuind o serie de lucrări:

”În 1983, toate clădirile au fost acoperite cu tablă galvanizată, numai turla bisericii a fost acoperită cu aramă. În anii 1984-1985 s-au făcut cercetări arheologice în incinta mănăstirii. Cu acest prilej, s-a descoperit o latură de temelie a primei biserici și alte temelii de ziduri din incintă.

Între anii 1986-1989 s-a consolidat turla bisericii. La clopotniță i s-a făcut o cămășuială pe dinăuntru de beton armat. La chilii s-au consolidat bolțile pivnițelor, camerele de locuit și pridvorul.

Drumul de la intrare în mănăstire a fost pavat cu piatră, iar împrejurul lui s-a făcut zid de piatră cu șipci de lemn între stâlpi. Tot acum s-a făcut și poarta de la intrare din lemn de stejar sculptat.

Tot în timpul egumeniei Justiniana s-a ridicat o clopotniță metalică și s-au turnat două clopote în greutate de 425 kg și 300 kg și s-au executat lucrări de finisare la chilii”[3], relata episcopul Gherasim (Cristea) al Râmnicului.

Ne-a impresionat ce scrie pe lespedea de la cimitir, pe verso: ”Născută în România Mare, județul Tighina, comuna Ciuflești, Basarabia, 1919. Dec. 4.VI.2003. Mi-am iubit din toată ființa mea Țara și neamul, muzica și viața călugărească”.

Altă nevoitoare, pe care am descoperit-o în cimitir este monahia Tavita Zbârnea, care a venit împreună cu maica Justiniana. Se știe că o perioadă s-au nevoit ambele la Horezu.

Nu cunoaștem mai nimic despre această nevoitoare, decât ceea ce este scris pe cruce: ”N – 1914. D – 1995”.

În vechime mănăstirea era de bărbați, iar la cârma ei a fost și un basarabean, ultimul stareț[4] protosinghelul Emilian Scânteie (7 mai 1955-20 iunie 1959).

Se știe că a fost harnic și bun gospodar, în timpul căruia a pornit reparația capitală a zidului de susținere din partea de nord a bisericii.

Părintele Emilian este transferat la mănăstirea Cozia, unde s-a nevoit și tot acolo este înhumat.

Urmează să revenim pe aceste locuri, care emană multă căldură și care sunt îmbibate de atâta credință și nevoință.

[1] Este o simplă coincidență sau nu, însă maica basarabeană vine ca stareță tocmai în ziua nașterii fostului mitropolit Nestor al Olteniei, care era de baștină din Lozova (actualul raion Strășeni, Republica Moldova).

[2] În acte Acui-Tighina, actualmente s. Ciuflești, r. Căușeni, după ce în sec. XIX au cumpărat moșiile frații aromâni Atanasie și Teodor Ciufli, veniți din Macedonia, schimbându-se denumirea satului după numele lor. Tot ei au ctitorit actuala mănăstire Ciuflea, cu hramul ”Sf. M. Mc. Teodor Tiron.

[3] Episcop Gherasim al Râmnicului, Istoricul  Mănăstirii Govora, Râmnicul Vâlcea, 1995, pag. 65.

[4] Din iulie 1959 regimul comunist-ateu transformă mănăstirea în una de maici, iar primele circa 20 de nevoitoare au venit de la mănăstirea Bistrița.