Armonia între ştiinţă, credinţă şi cultura comportamentului uman sunt laturi independente ale spiritului uman. Aceste laturi sunt înclinate spre cunoaştere, spre lume şi spre sprijin divin. Însă armonie între ele se poate obţine doar atunci şi numai atunci, când educaţia fiinţei umane nu exclude nici una din aceste laturi. (V.M.)

În dialog: prof. univ. dr. hab. Virgil Mândâcanu şi Preotul Octavian Moşin

Virgil Mândâcanu: Dragă părinte Octavian Moşin, mă bucur că am fericita ocazie să spun sus şi tare, că Biserica noastră Creştin-Ortodoxă are preoţi cu care ne mândrim. Sunteţi un model pentru pedagogii de slujire cu dar, har şi talent pentru armonie în educaţie, pentru apropierea omului de Dumnezeu. Citind permanent rubrica din „Literatura şi Arta” – De la suflet la suflet, pentru care Vă mulțumesc, folosesc la lecţiile de pedagogie şi religie, etică şi măiestrie pedagogică, bunele sfaturi duhovnicești în obţinerea armoniei lăuntrice, cunoaşterii divine şi culturii comportamentului uman (în societate, familie, şcoală…), pe care le daţi cu dăruire. Însă şcoala şi universitatea mai continuă să excludă religia, deci exclude armonia în educaţie.
Cum credeţi, de ce până în prezent, religia se studiază în şcoală şi universitate doar pe bază de entuziasm, doar acolo unde sunt pedagogi creştini? Ce factori ar trebui actualizaţi mai energic din partea Ministerului Educaţiei, Mitropoliei pentru a crea condiţii reale în armonia spirituală a educaţiei omului?

Preotul Octavian Moşin: Nu cred că sunt cea mai recomandată persoană de a mă pronunța în niște aspecte ale educației creștine, care sunt foarte profunde și în același timp sensibile. Risc, din lipsa de experiență și fiind încă la o tinerețe duhovnicească, să greșesc exprimându-mi părerea. Cu atât mai mult că noi, slujitorii, n-ar trebui să ne expunem atât propria viziune, cât conceptul Bisericii și astfel nu vom greși. Evident, sunt unele chestiuni flexibile sau modelabile, la care se lucrează și pentru care totdeauna este loc de mai bine, dar altele, precum dogmele, care sunt cumva bătute în cuie și la ele ar fi bine doar să luăm aminte.
Când vorbiți despre credință, știință, cultură, vă referiți la niște noțiuni fundamentale pentru orice societate, în special pentru una care încă se declară a fi creștină. Toți au auzit de credință, şi mai puțină lume este cu adevărat credincioasă; mulţi trec prin diverse școli, dar nu toți sunt cu carte; tindem spre cultură, însă nu toți dau dovadă de ținută și verticalitate.
Spiritualitatea, ştiinţa, cultura nu reprezintă un dar divin, ci se cultivă, se cresc, se educă de om. De aceea se pot lesne observa lacunele comise. Una este a pretinde, alta e să fii cu adevărat trăitor, versat și cult.
Este foarte dificil să uneşti aceste noțiuni, care nu sunt contradictorii, ci au menirea să fie într-o simbioză. Atâta doar că omului contemporan, în special celui post-sovietic, i s-a vorbit doar despre componenta materială a vieții. Astfel, oamenii au tins și mai râvnesc să cunoască și să dobândească cele pământești și mulți au reușit de minune. Însă, spre regret, în procesul de creștere și de formare a personalității umane nu se vorbește de dimensiunea lăuntrică, veșnică și divină, sădită odată cu zămislirea noastră biologică. Omul de astăzi crede doar în ceea ce se vede și se mănâncă, cunoaște doar pe orizontală și este dresat în niște formule de politețe.
Ceea ce urmează, e să revenim la trunchiul credinței și prin aceasta vom cunoaște izvorul și, respectiv, sensul vieții omenești, care este cea mai înaltă formă a culturii. Omul trebuie să cunoască de unde vine, pentru ce și încotro se îndreaptă, astfel va pricepe cum să-și rânduiască viața.
Să știți că problema nu este în sistemul de învățământ care se declară a fi unul laic, ci în oamenii de astăzi, care pur și simplu nu pot fi numiți religioși, cu atât mai puțin creștini. A fi religios înseamnă a avea „legătură liberă și conștientă cu Dumnezeu”, iar a fi creștin înseamnă a trăi după învățătura lui Hristos, după Evanghelie.
Și dacă o bună parte a societății trăiește fără Dumnezeu, la ce bun să fie implementate discipline cu caracter religios. Mulți se tem să nu devină „prea religioși”, alții consideră credința o alegere personală, mai sunt și dintre acei care spun că ea trebuie cultivată acasă. Am putea spune că fiecare are dreptatea lui, atâta doar că se uită de faptul că ea, credința nu apare de la sine, deci trebuie cultivată. Or, școala are menirea să educe nu doar rațiunea, ci și sufletul.
Omul contemporan trebuie ajutat în descoperirea identității sale, în înțelegerea că are trup muritor și suflet rațional, care este veșnic, că relațiile între oameni ar trebui să fie în duhul dragostei jertfelnice, că adevărata creștere este doar în virtute. Când societatea va fi conștientă de aceste realități, se va cere și mai mult conținut religios în instituțiile de învățământ.

Virgil Mândâcanu: În universitatea noastră, UPS „I. Creangă”, doar o facultate, cea de Pedagogie, îşi permite să studieze Religia. Din fericire, aceasta pentru că însuşi decanul Larisa Sadovei, doctor conferenţiar, fiind pedagog creştin, predă studenţilor-pedagogi Religia împreună cu Preotul Iurie Ioniţă de la Catedrala „Sf. Petru şi Pavel” din Chişinău. Restul facultăţilor se folosesc de democraţie şi de libertate necontrolată şi ignoră această disciplină. Cu toate că am editat deja trei manuale de predare a Religiei pentru studenţi şi profesori (Pedagogia creştină, 2006; Pedagogul creştin, 2010; Pedagogia creştin-ortodoxă, 2014), spuneai D-ta Părinte, că mulţi dintre ei nici nu ştiu. Fără frica de Dumnezeu şi libertatea ca necesitate conştientă nu poate avea loc armonia în educaţie. Ce sfat ar trebui să urmeze facultăţile universitare în obţinerea armoniei între cunoaştere, credinţă şi cultură în pregătirea cadrelor didactice?

Preotul Octavian Moşin: Sunt într-un campus universitar mai bine de două decenii, am predat religia în mai multe școli. De multe ori problema vine dintr-o simplă frică, din necunoaștere, oamenii mai au și anumite stereotipuri, care pur și simplu urmează a fi depășite. E nevoie de o implicare mai atentă, mai înțeleaptă, mai cumpănită a reprezentanților Bisericii. Mai întâi trebuie să intrăm în instituțiile de învățământ pe post de învățăcei, ascultători, să vedem cu ce „se mănâncă” acest sistem, pentru ca apoi să ne putem încadra, muncind cot la cot în procesul greu și anevoios numit educație.
Nouă, celor de la teologie, adesea ne lipsește psiho-pedagogia și alte studii laice care ne-ar ajuta mai lesne să ne încadrăm în învățământ, precum și în alte domenii sociale.
De doi ani implementăm programe de master la USM, care deși sunt la facultăți ca cele de Litere, Psihologie și Științe ale Educației, Istorie și Filosofie, sunt din perspectiva spiritualității creștine. Recent au fost susținute peste douăzeci de teze de master la programul Studii Filologice și Spiritualitate Creștină. Majoritatea celor care au pledat pentru acest program sunt slujitori sau oameni din diverse domenii care sunt atașați Bisericii. În doi ani, aceștia au reușit să-și schimbe conceptul în multe aspecte ale vieții, a fost o experiență nouă și pentru cadrele didactice. Numai prin deschidere și comunicare are loc această apropiere.
E foarte importantă interdisciplinaritatea. Ar fi bine ca toate domeniile să fie abordate prin prisma spiritualității creștine, chiar și cele mai exacte.

Virgil Mândâcanu: În fiecare zi şi noapte îi mulţumesc Domnului pentru marea fericire la care am ajuns, încât iată şase decenii nu părăsesc catedra. Dar … tot în fiecare zi,când mă apropii de campusul universitar, unii studenţi îmi transformă această fericire în amărăciune! Avem încă studenţi/studente care îmbracă haine din stofă americană pentru ciobani, strânse pe corpul dezvelit în multe locuri, stau şi fumează demonstrativ de parcă ţi-ar spune: „iată libertatea şi conştiinţa la care am ajuns ca să devenim pedagogi!” Iar noi, profesorii, ne facem că nu-i vedem, de parcă şi noi nu deosebim binele de rău.

Preotul Octavian Moşin: Recunoaștem, avem o nouă generație, care are și alte valori, respectiv preferințe și comportament. Tinerii sunt necomplexați și mult mai degajați. Ne aflăm totuși la o etapă de tranziție și nădăjduiesc că în curând vom începe să revenim la niște normalități.
Păcatul este în vogă și chiar e expus în public. Însă tinerii nu trebuie tratați doar după felul cum se îmbracă sau după viciile care îi stăpânesc. Când treceam pe lângă un grup de studente care erau semidezbrăcate și fumau una ca una, ba și scăpau cuvinte necenzurate, credeam că este iadul pe pământ. Am încercat să mă apropii de ele și să le mustru, dar n-am făcut decât să agit spiritele și chiar odată am fost bruscat. Apoi mi-a venit ideea să le iau cu binișorul, să le arăt că „totul e în regulă”, să le laud cât de frumoase și de deștepte sunt, pentru ca ulterior să le văd adevărata lor față. Să văd că și ele au valori, că sunt aceleași fete de la țară, care până mai ieri mergeau smerite spre biserică, dar iată, puțin s-au răzvrătit, vrând să fie „în rând cu lumea”. Dragostea le vindecă pe toate!
Să-i tratăm pe tinerii noștri cu dragoste, cu răbdare, ca pe niște bolnavi și astfel se vor schimba. Să fim dascăli și medici cu îndelungă răbdare și cu înțelepciune izvorâtă din frica de Dumnezeu. Să nu credem că vom schimba lumea, nu noi, ci Domnului își face lucrarea. Noi ne putem schimba doar atitudinea față de cei din jur: să-i iubim și să ne rugăm pentru ei.

Virgil Mândâcanu: Acum mai bine de 20 de ani în ziarul „Făclia”, la rubrica „Dialoguri cu pedagogii” invit profesori, preoţi, oameni de ştiinţă, de cultură, manageri care recunosc că acolo unde se studiază şi Religia ca disciplină nu doar ca entuziasm, acolo există adevărata armonie în educaţie. (Iată câteva exemple: Liceul „Prometeu”, Liceul „N. Dadiani”, Liceul „Doina Aldea-Teodorovici”, Liceul Teoretic Experimental “Waldorf” etc.). Acolo sunt pedagogi creştini, unde educaţia e rezultatul armoniei cunoaşterii, culturii comportamentului şi credinţei. Aveţi o mare experienţă în Universitatea de Stat din Moldova în obţinerea armoniei, ce şi cum ar trebui să urmăm această experienţă în educaţia pedagogilor?

Preotul Octavian Moşin: Toată lumea, în special cea savantă, este cu ochii pe slujitori. Cei din jur vor să ne vadă altfel: mai buni, mai smeriți, mai iubitori… Atunci când ești într-o instituție atât de numeroasă observi nu doar procesul de lucru și de instruire, ci și multe alte realități: oameni descurajați, neputincioși, neînțelegeri, maltratări, bârfe, lingușeală etc. Pentru a stabili o armonie trebuie să fim deasupra acestor lucruri, dar și să-i ascultăm pe toți.
În biserică oamenii vin să lase din durere, să se liniștească, să fie încurajați etc. Or, acestea încercăm să facem: să-i vedem pe toți egali, indiferent care le este statutul lor în societate sau în instituția de învățământ, și să-i încurajăm.
Rugăciunea apropie și unește oamenii. La USM pedagogii, studenții, angajații se și mai roagă unul pentru altul.

Virgil Mândâcanu: Cu mulţi ani în urmă studenţii crengieni au făcut nenumărate demersuri în Senat şi Rectorat dorindu-şi să întemeieze un Paraclis ca şi în alte şcoli şi universităţi. Dar refuzul a fost categoric! Acum nici preotul care predă Religia şi care scrie doctoratul, n-a reuşit să satisfacă această dorinţă a studenţilor.
Dacă am dori cu adevărat ca această condiţie subiectivă să devină o condiţie obiectivă în obţinerea armoniei în educaţia viitorilor pedagogi, cum ar trebui să fie atitudinea Ministerului Educaţiei, Mitropoliilor şi managerilor universitari?

Preotul Octavian Moşin: De multe ori ne zbatem să fie ridicat un edificiu sacru într-o instituție de învățământ, fapt pentru care în ultima vreme suntem atacați foarte dur de către neprietenii Bisericii. În acest sens, ar trebui să zidim mai întâi biserica de suflete, comunitatea de oameni care ar împărtăși aceleași valori și după asta se vor adăuga celelalte.
Inițiativa nu poate veni de sus, de la minister, mitropolie. Dacă un colectiv va dori să aibă un colțișor de reculegere, o bibliotecă creștină, discipline religioase, totul se va rezolva de la sine.
Zilele acestea urmăream știrile bisericești din România. Absolvenții de la medicină din Galați vin la o rugăciune comună în catedrala arhiepiscopală pentru a-i mulțumi Domnului și orice lucru mai important încearcă să-l facă cu binecuvântarea Domnului.
La noi în multe instituții nu avem capele, în unele – nu se vrea, în altele – nu e posibil din „binecuvântate” pricini. Dar poate mult mai important este ca atmosfera din orice instituție să fie una bisericească, să fie o atmosferă de dragoste.
Omul sfințește locul!

Virgil Mândâcanu: Am auzit că în Federaţia Rusă deja s-a conştientizat şi s-a luat decizia necesară, dar şi introducerea obligatorie a uniformei şcolare!
De ce ar fi bine să urmăm şi acest exemplu? Cum şi prin ce ar putea influența aceasta la conştientizarea armoniei ştiinţei, culturii comportamentale şi credinţei în educaţia viitorilor pedagogi?

Preotul Octavian Moşin: Uniforma te disciplinează. Una este să mergi în public îmbrăcat în reverendă, alta e în civil. Un profesor de la teologie ne spunea că noi, slujitorii, adesea propovăduim doar prin vestimentație.
Sunt bune uniformele școlare, însă mult mai important e să le cultivăm responsabilitatea și dragostea pentru această ținută vestimentară.
Îmi amintesc cât de grijuliu îmi călcam cravata pionerească, pentru că așa eram educați, să păstrăm acest element ca ceva sfânt. Același lucru urmează să-l revigorăm: ținuta decentă, igiena, bunele maniere, prietenia și multe altele câte ne lipsesc. Adesea buna moralitate e un pas spre religiozitate.

Virgil Mândâcanu: Vă mulţumesc!

Material publicat în ziarul „Literatura și Arta”