În ultimii ani tot mai mulţi creştini încep să practice postul, iar acest lucru poate fi observat mai ales după numărul crescând al celor care se împărtăşesc în Postul cel Mare.

Chiar dacă mulţi înţeleg că postul este necesar şi încearcă să-l practice, ne lovim de o altă problemă: Postul este considerat un scop în sine.

De multe ori auzim astfel de afirmaţii: „Tare bine mă simt după o săptămână-două de post, căci arunc din greutate!”, „Zice lumea, medicina că-i bine să posteşti!”, „Se curăţă organismul de substanţe nocive”, etc.

Prea puţini, însă, ajung să practice un post cu adevărat creştinesc, depăşind acea simplă „cură de slăbire”. Dacă te abţii de la anumite bucate dorind să slăbeşti, într-adevăr, ţi-ai pus un scop bun şi urmează acest proces pentru sănătatea ta trupească. Dar postul creştin, de rând cu abţinerea de la anumite mâncăruri şi băuturi, presupune, în primul rând, înfrânare. Postul nu este un simplu regim alimentar.

Postul este considerat un mijloc prin care ajungem la desăvârşire duhovnicească. De la hrana materială trebuie să trecem la cea spirituală. „Postul adevărat nu stă în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate. Reţinerea de la păcate o numesc eu post adevărat” – spune Sf. Ioan Gură de Aur.

Cât mai mult „toată grija cea lumească acum (mai ales în timpul postului) să o lepădăm”, pentru a intensifica rugăciunea, a săvârşi mai multe fapte bune, a hrăni virtutea.

Postul ne pune în cale acele trepte care duc la curăţirea de păcate şi la o naştere, înviere întru Hristos. Să postim pe parcursul tuturor zilelor, orânduite de Biserică, pentru a călca pe toate treptele, iar nu, după cum cred unii, după prima să păşim imediat pe ultima.

Scopul nu este de a posti, ci de a progresa în viaţa spirituală, în lupta împotriva patimilor şi a poftelor şi de a cinsti pe Dumnezeu.

Astfel, prin post să păşim spre cele sfinte şi dumnezeieşti.

Preot Octavian MOȘIN