Protopopiatul Chişinău, sectorul Centru, alături de familiile nevoiaşe

În preajma sărbătorii închinate Sf. Irh. Vasile cel Mare, protopopiatul sectorului Centru al capitalei a organizat o rugăciune comună pentru 40 de familii nevoiaşe din centrul oraşului. Cu binecuvântarea părintelui protopop Prot. Mitr. Vadim Cheibaş, la Catedrala Mitropolitană s-a săvârşit o rugăciune de sănătate pentru creştinii prezenţi, după care a urmat un cuvânt de învăţătură şi de încurajare pentru familiile care se confruntă cu diverse dificultăţi.

În comun cu asistentul social din cadrul preturii din sector au fost identificate cele mai vulnerabile familii, cărora le-au fost înmânate modeste daruri, dar şi o simbolică susţinere financiară. Nevoiaşii prezenţi au primit şi câte un calendar pentru anul 2013, precum şi o iconiţă cu chipul praznicului Naşterii Domnului.
În acelaşi timp părintele protopop ne-a comunicat următoarele: „Nădăjduim la o colaborare cu toate instituţiile de profil din sector pentru a fi alături de cei mai trişti ca noi. Acesta este un prim pas şi ne bucură faptul că putem aduce bucuria pe faţa unor nevoiaşi tocmai cu prilejul marelor sărbători pe care le petrecem. Totodată, după Sf. Vasile vom ajunge şi la copilaşii ţintuiţi la pat, iar în acest sens vom mobiliza parohiile din circumscripţie.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters