Să retrăim Buna Vestire
Trăim vremuri marcate din ce în ce mai puternic de violenţe şi grave tulburări sociale. Oamenii se revoltă împotriva sistemelor, fraţii se războiesc între ei. De asemenea evenimente a avut parte acum șase ani şi Chişinăul. Sute şi mii de oameni, în marea lor majoritate tineri, au ieşit în centrul capitalei pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de un regim; un protest care se anunţa paşnic s-a transformat într-un adevărat haos, cu urmările pe care cu toţii le cunoaştem şi care se resimt până astăzi – tineri schilodiţi şi omorâţi, mame îndurerate, prejudicii materiale aduse statului şi profanarea locurilor publice.
Dar oare asta ne învaţă Evanghelia? Să folosim slogane răsunătoare pentru a distruge? Evident că nu. Biserica întotdeauna a militat pentru bună înţelegere între oameni şi respect reciproc, indiferent de viziunile şi preferinţele fiecăruia, politice sau de oricare alt ordin.
Trebuie să fim conştienţi de faptul că vom putea edifica o societate prosperă şi puternică numai dacă vom munci pentru acest lucru în unire şi cu totală dăruire de sine. Pentru ca acest lucru să reuşească trebuie să ştim să trecem peste orgoliu, ambiţie şi să punem în prim plan obiectivele indispensabile binelui societăţii.
Cele întâmplate la 7 aprilie 2009 în Chişinău ne-au întristat profund şi ne-au provocat mari îngrijorări. Vrem să credem că asemenea evenimente de tristă amintire nu vor mai răvăşi niciodată societatea noastră, de aceea chemăm pe toţi creştinii dreptmăritori să plece genunchii în rugăciune, pentru a cere cu umilinţă şi smerenie lui Dumnezeu să ne păzească ţara de asemenea comploturi.
Nădăjduim că toţi am învăţat atunci lecţia şi fiecare în parte îşi va aduce aportul pentru a preîntâmpina astfel de scenarii sumbre.
In primul rând, trebuie să ne amintim că lucrurile mari şi bineplăcute se fac numai din voia şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Astfel, să nu cădem pradă îngâmfării şi să ne încredem doar în puterile proprii, ci să cerem Domnului să ne înţelepţească şi să ne ajute pentru a fi de folos Ţării şi Bisericii.
De la noi nu se cer acte de eroism sau lucruri peste puterile noastre, ci să ne îndeplinim conştiincios misiunea încredinţată.
Din toate timpurile Biserica a binecuvântat şi a susţinut pe cei cu intenţii bune, indiferent de culoarea politică şi de provenienţa socială, iar în timpuri de restrişte a îndemnat la calm şi la rugăciune, pentru că nu există probleme fără soluţii, ci doar slabă credinţă, lipsă de voinţă şi cumpătare.
Acum mai mult ca altă dată să ne dedicăm rugăciunii sincere şi curate, iar Dumnezeu văzându-ne cu inimile zdrobite şi cu lacrimi de pocăinţă cu necuprinsa-I înţelepciune ne va ajuta şi ne va arăta calea cea dreaptă.
Preot Octavian MOȘIN
Lasă un răspuns