Deoarece suntem la un început de an civil, ar fi bine să aducem mai multă lumină asupra noțiunii de „sărbătoare”. Tocmai suntem în toiul sărbătorilor de iarnă și acestea, în mare parte, sunt în strânsă legătură cu anumite evenimente religioase: Nașterea, Tăierea împrejur și Botezul Domnului.

Sărbătorile religioase nu sunt conform calendarului civil, care începe din ianuarie, ci sunt aranjate conform celui bisericesc, care începe la 1/14 septembrie. Cu toate acestea n-ar trebui să se bată cap în cap sărbătorile laice cu cele religioase.

Probabil, problema mereu a stat în abuzurile care se fac atât la sărbătorile civile, cât și la cele bisericești.

Pentru un creștin noțiunea de „sărbătoare” nu reprezintă doar un bun prilej de odihnă, ci o zi în care încearcă să petreacă în rugăciune, prin participarea la Sf. Liturghie și în care lasă grijile cotidiene de dragul slujirii Domnului și aproapelui.

Și dacă calendarul civil are zile comemorative și profesionale, în cel bisericesc sărbătorile religioase comemorează cele mai importante evenimente din istoria mântuirii, dintre care cea mai însemnată zi este Învierea Domnului, numită și sărbătoarea sărbătorilor.

De altfel, fiecare zi de duminică ne amintește de Înviere, motiv pentru care această zi a săptămânii este numită și învierea cea mică.

Sunt sărbători în cinstea Maicii Domnului, a Îngerilor și a Sfinților mai importanți din istoria Bisericii. Majoritatea sărbătorilor care au fost introduse în calendarul bisericesc s-au stabilit până în sec. al VI-lea.

Mai întâi sunt cele douăspezece sărbători, numite Împărătești:

• Nașterea Maicii Domnului;
• Înălțarea Sfintei Cruci;
• Intrarea în Biserică a Maicii Domnului;
• Nașterea Domnului;
• Botezul Domnului;
• Întâmpinarea Domnului;
• Bunavestire;
• Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile);
• Înălțarea Domnului;
• Sfânta Treime (Duminica Mare);
• Schimbarea la Față a Mântuitorului;
• Adormirea Maicii Domnului.

Apoi sunt Sărbători Mari, în care se includ:

• Acoperământul Maicii Domnului;
• Tăierea împrejur a Domnului și Sf. Irh. Vasile cel Mare;
• Nașterea Sf. Ioan Botezătorul;
• App. Petru și Pavel;
• Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul.

Aceste sărbători nu comportă doar un caracter comemorativ, ci sunt retrăite an de an cu mai multă intensitate, credincioșii devenind părtași sau coparticipanți ai evenimentului de altădată, care se repetă de fiecare dată cu prilejul sărbătoririi.

De rând cu ziua de duminică, care este în amintirea Învierii Domnului, fiecare zi a săptămânii este în amintirea unor sfinți și evenimente din istoria Bisericii:

Luni – este ziua când ne amintim de Puterile Cerești și de Sfinții Îngeri;

Marți – îl cinstim pe Sf. Ioan Botezătorul și pe Prooroci;

Miercuri și Vineri − cinstim Crucea Mântuitorului, amintindu-ne de trădarea și patimile Sale.

Joi – e ziua închinată Sfinților Apostoli și Sf. Irh. Nicolae.

Sâmbăta – ne amintim de Maica Domnului, de toți Sfinții și de cei adormiți în veac întru Domnul.

Apoi sărbătorile mai pot fi împărțite în cele cu dată fixă și cu dată schimbătoare, variind în funcție de data Sf. Paști din fiecare an.

Cu toate particularitățile lor, sărbătorile bisericești nu poartă doar un caracter anamnetic (de aducere aminte), dar și eshatologic (vestindu-ne despre viața de apoi), latreutic (de adorare a lui Dumnezeu și de venerare a Sfinților), pedagogic (având un caracter educativ și instructiv) și mistic (de primire a harului Duhului Sfânt prin Tainele Bisericii).

Și, poate cel mai important, orice sărbătoare religioasă nu poate fi trăită în afara Bisericii, fără rugăciune și împărtășire din tot ce oferă Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

 

Pr. Octavian Moșin