Sf. Ioan Botezătorul – Ocrotitorul ceresc al Centrului pentru copii cu necesități speciale „Atenție” din Capitală

Luni, 20 ianuarie 2020, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a ÎPS Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova, la Centrul pentru copii cu necesități speciale „Atenție” din capitală a fost marcată Sărbătoarea Hramului – Sfântul Mare Proroc Ioan Botezătorul.

Cu acest prilej binecuvântat, Prot. Mitr. Dr. Octavian Moșin, Președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret a oficiat Slujba Sfințirii Centrului, înălțând totodată și rugăciuni de mulțumire pentru toate reușitele comunității de copii și colaboratori.

La eveniment au fost prezenți: Șeful interimar al Direcției municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului, dna Lucia Caciuc, dl Serghei Crudu, Preşedintele Sectorului Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate al Mitropoliei Moldovei, Managerul centrului de copii, dna Tamara Blanari, copii, părinții și personalul Centrului de zi de socializare şi dezvoltare a copiilor cu necesităţi speciale „Atenţie”.

La sfârșitul slujbei, Prot. Octavian a transmis celor prezenți mesajul Înaltpreasfinţitului Vladimir de binecuvântare şi preţuire părintească, însoțit de îndemnurile duhovnicești, urându-le tuturor cu prilejul celebrării sfântului ocrotitor, pace, lumină în suflete și în familii și multe bucurii sfinte alături de cei dragi.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters