Un buchet de cântări pascale și dedicate familiei la biserica USM

Mai bine de cinci ani s-a stabilit o frumoasă colaborare între biserica ”Întâmpinarea Domnului” și Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului.

O deosebită activitate se desfășoară după Învierea Domnului și este consacrată atât evenimentului religios, cât și Zilei familiei, sărbătorită la un miez de mai.

Astfel, în duminica a IV-a după Sf. Paști, peste cincizeci de copii din diverse centre din subordinea direcției au poposit în sfântul locaș studențesc pentru a-i îndulci pe cei prezenți cu alese cântări duhovnicești.

Au răsunat cântări pascale, precum și consacrate mamei, familiei și trăirii creștine.

Cu un mesaj de salut și de mulțumire din partea bisericii a venit părintele Octavian Moșin, care a apreciat frumoasele și profundele cântări, ce tranmit un mesaj ziditor de suflet.

Copilașii au fost mângâiați cu dulciuri și cărți religioase, intonând într-un glas cântarea ”Hristos a Înviat”.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters