Un nou pelerinaj organizat de parohia „Sf. Petru Movilă”

Pelerinajile gratuite organizate de parohia „Sf. Petru Movilă” au continuat în această săptămână cu yizitarea a două sfinte aşezăminte din republică: mănăstirile Butuceni şi Curchi.

Despre viaţa obştii monahale de la mănăstirea Butuceni le-a relatat pelerinilor părintele Ignatie Calancea.

Iar la mănăstirea Curchi creştinii s-au bucurat de o primire călduroasă din partea obştii monahale a mănăstirii, în special cea a ieromonahului Onufrie şi arhim. Augustin (Zaboroşciuc), primind atât hrană sufletească prin cuvintele de învăţătură ascultate, cât şi hrană trupească prin participarea la agapa frăţească oferită de mănăstire.

Un pelerinaj nu are drept scop de a călători dintr-un loc în altul pentru a ne satisface curiozitatea, ci este acela de a ne arăta dragostea faţă de Dumnezeu, de a ne cunoaşte unii pe alţii, de a ne îmbogăţi sufleteşte şi de a învăţa unii de la alţii jertfelnicia şi iubirea care se văd în mănăstirile şi bisericile ridicate întru slava lui Dumnezeu.  Astfel, nădăjduim că această implicare în vederea organizării acestor pelerinaje să contribuie la împrospătarea şi înviorarea vieţii duhovniceşti a creştinilor din parohia „Sf. Petru Movilă”.

Următoarea călătorie a fost planificată pentru data de 26 iulie, ora 16.00, la Mănăstirile Zloţi şi Horeşti.

Doritorii de a se înscrie sunt rugaţi să telefoneze la nr . de telefon 079481586 – preot Octavian


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters