De câţiva ani ne-am apropiat şi ne-am înrudit cu familia Rusnac, Valeriu şi Maria. O familie ce încearcă să parcurgă un drum creştinesc, care e plin de ispite.

M-au impresionat povestirile din copilărie ale fratelui Valeriu, care vine dintr-o familie foarte evlavioasă din satul Bolţun, raionul Nisporeni.

Îşi aminteşte de biserica din sat, care a fost închisă timp de 37 de ani, apoi redeschisă printre primele graţie râvnei tatălui său şi a câtorva veterani de război.

În anii prigoanei deşi biserica nu activa, avea un responsabil , starostele Vasile Cimpoeş, care nu a permis să se ia ceva din ea, chiar uleiul din candele s-a păstrat. Îndrăznea să bată clopotele, deşi era interzis, motivând că astfel sare rugina de pe ele.

Mergea cu un grup de creştini pe la toate bisericile din împrejurimi pe jos, uneori se deplasau şi spre bisericile ce activau în Chişinău. Iar aceste pelerinaje spre sfintele lăcaşe astăzi reprezintă cele mai expresive amintiri din copilăria sa. În aceste drumuri sacre se rugau, povesteau din vieţile sfinţilor, iar celor micuţi – poveşti pline de tâlc. Fratele Valeriu îşi aminteşte cu lux de amănunte fiecare poveste şi povestioară, care l-au marcat şi l-au ţinut aproape de cele sfinte toată viaţa.

Astfel, s-a convins de realitatea că frica de Dumnezeu se cultivă din fragedă copilărie şi familia este mediul cel mai fecund.

„Să vă însemnaţi cu semnul crucii, care este arma creştinului. Să vă rugaţi, căci asta e hrana sufletului” – aceste cuvinte i-au rămas în suflet de la mama şi le pune în viaţa sa de zi cu zi, cultivându-le urmaşilor.

A consemnat pr. Octavian Moşin

Vă propunem şi o secvenţă video cu mărturiile dlui Valeriu Rusnac: