Vinerea Mare: „Tânguim cu toată lumea această mare crimă pe care am săvârșit-o”

Creștinii ortodocși sunt astăzi în Vinerea Mare, care mai este numită și Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor. Această zi este aliturgică în semn de doliu a întregii creștinătăți pentru ca anume vineri Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce.

Vinerea Mare este ziua în care se tine post negru. Astăzi, credincioșii merg la biserică pentru a comemora patimile Mântuitorului care a fost răstignit pe cruce pentru păcatele omenirii.

Tot astăzi creștinii ortodocși merg la biserică pentru a participa la scoaterea Sfântului Epitaf, Sfântul Aer cum i se mai spune în popor, care semnifică moartea Mantuitorului. Ne-a explicat Preotul Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului” de la Universitatea de Stat. „Dimineața săvârșim slujba Cesuri Împărătești prin care ne amintim de Împăratul Slavei, Domnul nostru Iisus Hristos. Trăim aceleași clipe pe care le-a trăit Mântuitorul în drum spre Golgota în drum spre patimile sale. În amiaza zilei se face scoaterea Sfântului Epitaf, sau sfântului Aer, cum i se mai spune în popor, care semnifică însuși trupul Mântuitorului. Pentru ca în seara zilei de vineri să săvârșim chiar prohodul sau înmormântarea Domnului”, a spus preotul.

Când se scote Sfântul Epitaf din locaș, preotul, însoțiți de credincioși, face înconjorul bisericii pentru a vesti moartea Mântuitorului și înmormântarea lui. „Tânguim cu toată lumea această mare crimă pe care am săvârșit-o. Însă, stăm liniștiți că Dumnezeu va Învia, va coborî în iadul de altădată, mai bine zis în iadul necredinței noastre, va aduce această lumină pentru că fără de Dumnezeu nu putem face nimic”, a adăugat părintele Octavian Moșin.

După procesiunea din jurul bisericii, Sfântul Epitaf este așezat pe Sfânta Masă din altar, unde rămâne pana la Înălțare. Punerea pe Sfânta Masă reprezintă punerea Domnului în mormant.

În popor se crede că dacă ploua în Vinerea Mare, anul va fi unul bogat, iar dacă nu, nu va fi roditor.

Mâine, în ajunul Învierii, în bisericile creștin-ortodoxe va fi săvârșită ultima Liturghie din post.

sursa http://nationalfm.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters