Prin trecerea anilor să moştenim veşnicia

Prind rădăcini sărbătorile laice, iar cele bisericeşti îşi pierd din conţinut. Tare mai aşteaptă lumea sărbătorile, căutând prilej de odihnă şi de distracţie. Chiar şi sărbătorile din anul bisericesc pe mulţi îi interesează doar prin prisma odihnei. Unii ne întreabă: se lucrează, se spală…? Alţii se interesează: se mănâncă peşte, se dezleagă la vin…?

Suntem în preajma sărbătorilor de iarnă. În această perioadă e un haos adevărat. Unii serbează Naşterea Domnului şi pe stil nou, şi pe vechi, în toiul postului se desfăşoară tot felul de matinee, concerte, serbări corporative… Anul Nou bate la uşă, cum să nu sărbătorim?!

Astfel, mai bine de o lună lumea e în sărbători. Acum apar tot felul de „teologi-astronomi”, care te învaţă când ar fi mai corect de serbat Naşterea Domnului, alţii sunt în postura „astrologilor”, fiind preocupaţi în a cui an păşim şi cum va fi acesta conform horoscopului.

Prea puţină lume stă sublim în aşteptarea Naşterii Mântuitorului şi în prea puţine familii renaşte viaţa duhovnicească. Nu prea se ştie de viaţa Lui Iisus Hristos, a moşilor (sfinţilor) de iarnă, în schimb toţi improvizează personaje chipurile sfinte, dar denaturate la maximum. Şi dacă în anii sovietici am fost crescuţi cu Moş Gerilă, acum ne creştem odraslele cu un Moş Nicolae sau Moş Crăciun, care de asemenea sunt desacralizaţi.

Amintind de un personaj biblic sau din istoria creştinismului, ar trebui să căutăm la viaţa, credinţa, dragostea, învăţătura, curajul, pe scurt la chipul desăvârşit al acestui om.

Zilele acestea asistam la o lecţie demonstrativă de Religie, iar când elevii clasei a IV-a au fost întrebaţi ce ştiu despre Moş Nicolae, au început să spună ce ştiau şi ce au fost învăţaţi: e blândul moş ce împarte daruri copiilor, e cel care împlineşte visurile, răsplăteşte pe cei cuminţi, stă într-o ţară unde mereu e ger etc. Şi mai pe nimeni n-am auzit să spună că este un mare sfânt şi rugător, un apărător al credinţei şi făcător de minuni, ocrotitor al caselor şi al celor care călătoresc etc.

Legat de Revelion, toţi îşi urează „La mulţi ani!”, un an cu sănătate, plin de succese şi realizări. Însă prea puţini mulţumesc Domnului pentru toate zilele vieţii pământeşti, pentru binefacerile primite, urându-şi un an binecuvântat, cu realizări duhovniceşti, în care ar fi mai multă pace, dragoste, înţelepciune.

Fie ca acest an calendaristic să deschidă o filă nouă în conştiinţa oamenilor, ca aceştia să înţeleagă că în viaţa asta nu contează câţi ani trăieşti, dar cum îi trăieşti pentru Domnul şi aproapele, că avem zile limitate pe pământ, care însă trebuie trăite cu folos spre moştenirea vieţii veşnice.

Fie ca Cel de Sus să ne ajute în a desluşi partea bună de cea rea, lumina de întuneric, cele omeneşti de cele dumnezeieşti.

Sărbători fericite şi cu folos sufletesc!

Preot Octavian MOŞIN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters