Bucuria zilei a fost Sfânta Liturghie, oficiată în liniște, împreună cu câțiva creștini dornici de rugăciune. Eram cu gândul la realitatea primelor secole creștine, când credincioșii se adunau zilnic la rugăciune. Atât de mult apropie rugăciunea, încât ai senzația că cei alături de care stai înaintea lui Dumnezeu îți devin rude duhovnicești, de care nu mai dorești să te desparți vreodată.

O altă mângâiere a fost săvârșirea botezului pentru un bărbat trecut de nouăzeci de ani. De mai mulți ani încercam să-l apropii de acest gând, să primească Sfânta Taină, însă de fiecare dată se eschiva și schimba vorba.

Zilele acestea am simțit că a venit ceasul și am îndrăznit să-i spun că Domnul îl așteaptă, că sufletul său dorește apropierea de Hristos și de Biserică. Și m-a auzit. Mi-a mărturisit chiar că simte că a sosit clipa de a veni la Hristos.

A stat cuminte la tot ce s-a săvârșit, iar la plecare a spus că, de acum înainte, se lasă în voia Domnului. Atâta pace și atâta seninătate de multă vreme nu am mai zărit în ochii unui om!

Spre seară, am meditat la câteva învățături ale Sfântului Ignatie Briancianinov, pe care îl pomenim astăzi – un sfânt al veacului al XIX-lea, care scrie și trăiește în duhul patristic, arătându-ne că semnul adevăratei vieți duhovnicești este vederea propriilor păcate.

Să petrecem fiecare zi cu folos, căutând să ne cunoaștem fărădelegile, dar și să le biruim, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Pr. Octavian Moșin