Au fost prezentate cele patru volume ”Bisericile Basarabiei”, autor: Alexandru Cerga

 

Miercuri seara, 21 octombrie, în cadrul serilor duhovnicești de la biserica USM, a avut loc lansarea celui de-al patrulea volum al Dicționarului Enciclopedic ”Bisericile Basarabiei”, precum și prezentarea primelor trei volume.

Evenimentul a început cu slujba acatistului în cinstea Sf. Duh, după care în sala de conferințe a bisericii a avut loc lansarea acestui impunător dicționar enciclopedic, la care autorul Alexandru Cerga a lucrat mai bine de un deceniu.

Un profesor de geografie din capitală a simțit această frumoasă chemare să prezinte sfintele locașe de pe teritoriul republicii, care numără circa 1600 de biserici și capele.

O muncă titanică, care a presupus lucru în arhive, deplasări în teritoriu, discuții cu slujitori și credincioși.

Iată că Al. Cerga a reușit să scoată la lumina zilei patru volume în ordine alfabetică (de la A la O), având în proiect încă 2 volume. ”Este o muncă enormă să faci o astfel de lucrare de unul singur, însă Dumnezeu dă puteri. Mi-am împlinit visul de o viață, să merg prin toate localitățile republicii. Acum simt și trăiesc altfel lucrurile, după atâtea călătorii și apropierea de mai multe sfințenii”, a menționat autorul în cadrul lansării.

La eveniment au participat mai mulți istorici, care au susținut și încurajat acest proiect ambițios: Teodor Candu, Tudor Ciobanu și Alexandru Furtună, care au vorbit despre valoarea acestui dicționar, care va servi drept pornire pentru alte studii și cercetări.

La eveniment a fost prezent și Eduard Potânga, directorul editurii ”Lexon-Prim”, care s-a ocupat de tipărirea ultimului volumul și care și-a manifestat toată deschiderea și susținerea de a tipări într-un volum istoricul tuturor sfintelor locașe.

Seara duhovnicească a încheiat cu întrebări și discuții, precum și cu gândul bun că în viitorul apropiat vor apărea și celelalte două volume.

Pr. Octavian Moșin


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters