Unii sunt indignați de faptul că în biserică se operează cu prețuri, alții – că slujitorii îmbină diverse activități în afara slujirii.

Pe de o parte se vrea ca în biserică totul să fie bine amenajat, curat, cu gust… cald și confortabil…, pe da alta, să nu fie taxe. Acest lucru este imposibil!

Astăzi mai nu găsim credincioși care ar veni să ajute la biserică slujbă de slujbă, fără a fi remunerați.

„Cum? Achitați ceva corului, doamnei de la pangar, paraclisierului și altor lucrători?” – m-a întrebat mirată o enoriașă. Atunci i-am răspuns că nu am avea niciun lucrător, dacă nu ar fi cât decât plătiți sau mulțumiți.

Nu mai vine lumea din simplă dragoste, nu se organizează clacă! Fiecare are problemele și necesitățile sale; chiar dacă vine cineva în ajutor, păi o dată, de două ori, nu de fiecare dată.

Apoi și Scriptura ne spune că „vrednic este lucrătorul de plata sa” (Luca 10, 7).

Or, pentru multă lume acesta este locul de muncă. Avem angajați cu foarte multă râvnă și dăruire, care, dacă ar fi identificat alte surse de existență, ar veni să lucreze pentru biserică doar din dragoste. Însă cum să trăiești doar cu aer, cu rugăciuni…?

Apoi, toate mărfurile bisericești au un preț. Toate se cumpără: lumânări, tămâie, cărbune, cărți, icoane… De unde să iei bani…

La o slujbă am experimentat. Am spus doamnei ce vindea la pangar să le zică creștinilor că astăzi nu avem prețuri, pentru ca apoi să-mi spună ceva îngrozitor: au luat aproape totul pe gratis.

Când anunțăm că a apărut o carte ziditoare de suflet, ce costă bunăoară 30 de lei, mai nimeni nu se atinge de ea. Însă dacă spunem că la ieșire se împarte aceeași carte gratuit, se năpustesc toți, mai cer și pentru rude…

Vă spuneam că la biserica noastră nu are preț rugăciunea. Unii au aflat de asta și vin din alte părți pentru a scrie la slujbe. O doamnă stă câte o oră și scrie la proscomidii, 40 de slujbe, acatist… sute de nume! Bine că suntem mai mulți preoți și doi slujitori doar asta și fac – pomenesc, dar acolo unde e doar un preot…

Lumea nu se gândește că și preotul e om, că are necesități, că asta e truda lui, de rând cu atâtea altele.

Unii încearcă să facă măcar pe seama bisericii unele economii!

Mai circulă vorbe că preoții ăștia nu mai pot de atâtea daruri. În astfel de situații îi întreb pe cei care se pronunță: „Cât și de câte ori ați dus jertfe și pomene la biserică?”. Se lasă tăcere…

“Nimic nu poate apropia inima mea așa de mult de Dumnezeu, ca milostenia.” – spune Sfântul Isaac Sirul. În același timp, nimeni nu te condamnă dacă intri în casa Domnului fără bani, cel mai scump dar e sufletul tău!

Or, în viața aceasta nu contează ce dai, dar cum dai, pentru că nu totul se măsoară în bani.

Totodată, „când dai, să nu-ţi pară rău. Să dai cu bucurie că lângă tine e îngerul care te scrie în cartea cu fapte bune. Iar dacă îţi pare rău, nu te poate scrie că te îndoieşti în inima ta. Şi lui Dumnezeu nu-I plac îndoielile. Dumnezeu e drept şi bun şi vrea să fim şi noi la fel.”

(Părintele Sofian Boghiu).

Să nu uităm că suntem cât dăruim!

Preot Octavian Moșin