Dumbrăvenii și-au serbat hramul

Miercuri, 13 ianuarie, ziua pomenirii Sf. Ierarh Petru Movilă, e aleasă sărbătoare în parohia Dumbrava, mun. Chișinău.

Unicul hram închinat marelui ierarh Petru Movilă este tocmai în Dumbrava, unde s-au adunat zeci de credincioși pentru a-l cinsti pe acest ocrotitor ceresc.

Hramul localității a început cu oficierea Sf. Liturghii în demisolul bisericii, la care au participat mai mulți preoți și diaconi, avându-l drept protos pe părintele Octavian Moșin, care în predica rostită după pericopa evanghelică s-a referit la viața și activitatea Sf. Petru Movilă, dar și la viața parohiei de la întemeiere până astăzi.

La slujbă au fost numeroși oaspeți din capitală și din comuna Trușeni, inclusiv doamna primar și câțiva consilieri locali.

Răspunsurile la slujbe, precum și concertul de colinde și urături, au fost prezentate de către Ansamblul ”Cavalerii Armoniei” din s. Boșcana, Criuleni.

Sărbătoarea a încheiat cu o agapă creștinească, după care o ceată de bărbați din sat a pornit cu uratul.


Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters