Duminica după Nașterea Domnului la biserica USM

Din ajunul Nașterii Domnului până duminică, 10 ianuarie, la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM slujbele au fost oficiate necontenit.

În Duminica după Naștere s-a săvârșit Sf. Liturghie în sobor de preoți și diaconi, în frunte cu părintele-paroh Octavian Moșin.

În cadrul predicii s-au accentuat câteva aspecte: ”Viața este un dar divin, fiind mereu în grija Domnului. Or, atunci când ești cu Dumnezeu, El este mereu alături.”, a menționat părintele Octavian.

Numeroși copilași și credincioși s-au învrednicit de Taina Sf. Împărtășanii.

În sala de activități, copiii prezenți au învățat a împleti cosițe, activitate care se desfășoară de câteva săptămâni după slujbă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arhiva Video

Arhiva

Înscris în


Resurse


free counters