Unii au impresia că Biserica, prin tot ce propagă, inclusiv prin post, vine cu un mesaj inuman. Nu e voie să mănânci, e interzis să te distrezi ș.a.m.d., în schimb urmează să plângi, să îngenunchezi, să dormi mai puțin, să lucrezi mai mult, să jertfești…, ceea ce pentru ei sunt lucruri incompatibile cu viața adevărată. Să vedem care este mesajul autentic al Bisericii.

Am intrat în Postul cel Mare. Iar odată intrați alegem calea pe care o parcurge Mântuitorul pentru neamul omenesc.

Hristos împlinește legea în care a crescut, transmite învățătura, confirmând cele spuse prin atâtea acte miraculoase, apoi merge spre Golgota și jertfindu-Se – Înviază. Prin toate aceste etape ale vieții lui Hristos trecem și noi.

Acum, în post ne gătim de Patimile Domnului, pentru ca să fim vrednici de Înviere.

Încercăm să punem în viața noastră plâns, nevoință, suferință, rugăciune mai cu osârdie…, fiindu-i recunoscători Domnului pentru Marea Sa Jertfă.

Parcurgem prima săptămână a postului, numită și duhovnicească, în care încercăm să trezim inima la rugăciune și la pocăință. Citim din Canonul Sfântului Andrei Criteanul, numit și cel al lacrimilor. Urmărim personaje și păcate ale oamenilor de la Adam până în vremea Mântuitorului, vedem căderi și ridicări ale atâtor oameni și conștientizăm că fără de Dumnezeu nu putem face nimic.

”Alunecat-am în desfrânare ca David și m-am umplut de noroi; dar Tu, Mântuitorule, spală-mă și pe mine cu lacrimile mele. Fii mie milostiv, strig Ție ca și vameșul; Mântuitorule, curățește-mă; că nimeni din cei din Adam n-au greșit Ție, ca mine.”, se zice într-un fragment al canonului.

Aceste lacrimi de regret, plânsul pentru păcate, sunt un adevărat medicament al sufletului, e un detergent ce spală nenumărate rele.

”Chiar dacă am fi umplut oceanul cu lacrimile noastre, nici măcar atunci nu I-am fi putut răsplăti Domnului cum se cuvine pentru ceea ce El ne dăruieşte în mod gratuit, hrănindu-ne cu Prea Curatul Său Trup și Prea Cinstitul Sau Sânge, Care spală, curăţă, dă viaţă si ne ridică din moarte”, mărturisea Sf. Serafim de Sarov.

Cât timp omul se nevoiește și încearcă să se apropie de cele sfinte, îngerii îi slujesc, iar el se umple de har și devine vrednic de Împărăția Cerească. Numai în măsura slujirii lui Dumnezeu și împărtășirii dragostei adevărate ne umplem de har. Nu știm măsura harului din noi, dar am vrea să auzim și noi cuvintele rostite Maicii Domnului: ”Bucură-te cea plină de har…”. Or, aceasta s-a învrednicit de atâtea harisme printr-o viață plină de smerenie, de ascultare, de dăruire… și chiar de suferință, căci l-a urmat pe Hristos până la Golgota.

Să nu ne fie frică de lacrimi, să nu fugim de suferință, ci să cerem noi forțe în omorârea omului rău, deci păcătos din noi. Și doar atunci vom deveni liberi, ușurați, împliniți, mângâiați și vrednici de Hristos cel Înviat tocmai pentru noi, cei care l-am urmat.

Hristos este lumina postului, El este Paștele care S-a jertfit. Ținta postului e întâlnirea cu El, iar postind arătăm iubirea noastră față de El.

Așadar, Biserica, prin tot ce propagă, inclusiv prin post, vine cu un mesaj uman, hristic, dumnezeiesc.

Preot Octavian Moşin