Parohia Dumbrava susține Centrul de Sănătate Trușeni
Luni, 27 aprilie, de Paștile Blajinilor, dumbrăvenii au răspuns îndemnului parohiei ”Sf. Irh. Petru Movilă” de a susține IMSP Centrul de Sănătate Trușeni. Astfel, zeci de locuitori ai s. Dumbrava au jertfit pască, cozonac și mijloace financiare întru susținerea activității centrului de sănătate al comunei.
Postat în Activități și evenimente | Nu sunt comentarii
Ce rugăciuni am putea rosti pentru adormiți?
Mai mulți credincioși mă întreabă cum să se roage pentru cei adormiți de Paștile Blajinilor? În acest sens e bine să se aprindă candela sau o lumânare și să se rostească cel puțin o simplă rugăciune pentru rudele și apropiații care au trecut la Domnul. Iată modelul unei astfel de rugăciuni: Pomenește, Doamne, pe cei […]
Postat în Articole și Interviuri | Nu sunt comentarii
Altfel de pomene de Paștile Blajinilor
După o săptămână de la Învierea Domnului prăznuim Paștile Blajinilor. Astfel, luni, după Duminica Tomei, s-a încetățenit rânduiala ca în biserici să se săvârșească slujbe de pomenire ale adormiților, apoi să se meargă pe la morminte rudelor și apropiaților. nul acesta este unul aparte, legat de starea pandemică din întreaga lume, încât accesul spre cimitire […]
Postat în Activități și evenimente | Nu sunt comentarii
În Săptămâna Luminată să fim împreună în rugăciune
Dumnezeu să așterne în inimile noastre ceea de ce avem nevoie, în special pacea și bucuria, după care tânjim cu toții. Hristos a Înviat!
Postat în Predici | Nu sunt comentarii
Săptămâna Luminată – Parfum de Rai
Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemenea celei din Rai, fiind plină de lumină și de bucurie. „Aşa cum în Rai există o bucurie negrăită şi preamărită, aşa şi la Sfintele Paşti şi în Săptămâna Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile.” (Părintele Teofil Părăian). În aceste zile toată suflarea […]
Postat în Articole și Interviuri | Nu sunt comentarii
Sărbătoarea Învierii Domnului la Biserica USM
Slujba de Înviere din acest an a fost oficiată în condițiile impuse situația de urgență din țară, fără participarea enoriașilor. „Credinţa în înviere este cea mai mare mângâiere în suferinţă, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. De această sărbătoare trebuie să se bucure toată suflarea, căci Învierea Domnului este începutul reînvierii noastre. Să-I […]
Postat în Activități și evenimente | Nu sunt comentarii
Hristos a Înviat!
Iubiți întru Hristos, frați și surori! Am ajuns la o nouă Înviere, sărbătoare a sărbătorilor, care ne umple toate golurile, ne aduce mai multă lumină și nădejde, dar și revărsă mai multă dragoste față de toți și față de toate. Prin postul petrecut ne-am deșertat trupește, ca să ne umplem sufletește. Cel Care le umplă […]
Postat în Articole și Interviuri | Nu sunt comentarii
Vinerea Mare, cea mai tristă zi din istoria omenirii
Suntem în Vinerea Mare, zi în care încercăm să deplângem păcatele întregii omeniri… Vedem că omul poate merge prea departe, condamnându-L la moarte pe Dumnezeu însuși…
Postat în Predici | Nu sunt comentarii
Să fim vrednici de Înviere!
În vechime se spunea că toate drumurile duc la Roma, iar un creştin ar spune că toate strădaniile pământeşti ar trebui să ne facă vrednici de Înviere. Cei de demult conştientizau realitatea că fără de Dumnezeu nu putem face nimic, iar toată nădejdea s-o punem în Domnul. „Nu mai nădăjduiţi în omul cel muritor, în […]
Postat în Articole și Interviuri | Nu sunt comentarii
Sfânta și Marea zi de Joi
A fi stăpân înseamnă mai întâi a fi slugă, a-i sluji aproapelui, asta ne învață Mântuitorul. Nimeni nu-I poate sluji Lui Dumnezeu și aproapelui, până nu pășește pe calea smereniei..
Postat în Predici | 1 Commentariu
Sfânta și Marea zi de Miercuri: un ucenic căzut și un păcătos ridicat
Nu tot cel ce zice: Doamne, Doamne, a zis Domnul, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci cela ce face voia Tatălui Meu (Mt. VII, 21). Credința fără fapte este moartă. Să încercăm în aceste zile să facem acele fapte, pe care le așteaptă de la noi Dumnezeu…
Postat în Predici | Nu sunt comentarii
Săptămâna Patimilor, retrăirea ultimelor zile din viaţa Mântuitorului
Postat în Predici | Nu sunt comentarii
Meditaţii între Blagoveştenie şi Florii
Suntem între două praznice împărăteşti. Prin piaţă şi marketuri e forfotă. Toată lumea e în căutarea peştelui, căci la aceste sărbători se dezleagă la untdelemn, vin şi peşte, de parcă n-a mai văzut sau n-a mai mâncat lumea astfel de bunătăţi. Paradoxal, dar majoritatea celor care sunt în goană după peşte nu prea postesc în […]
Postat în De la suflet la suflet | 1 Commentariu
Să instituim un pomelnic pentru perioada de pandemie!
În această stare de urgență, când credincioșii nu pot participa la serviciile divine din biserici, ne-am gândit să instituim un pomelnic pentru cei care se află în boli și suferințe, în special cei contaminați de coronavirusul de tip nou. În același timp, să ne rugăm și pentru cei răpuși de această boală sau care au […]
Postat în Activități și evenimente | Nu sunt comentarii
De la COVID-19 la „coronavirus psihologic și spiritual” (II)
Mai bine de două săptămâni, de când a fost instituită stare de urgență în republică (17 martie), lumea trece prin numeroase transformări: unii, stând doar în casă, își pierd echilibrul spiritual, alții se alarmează de mesajele apocaliptice care au ajuns virale pe rețelele de socializare, mai sunt dintre cei care prezic tot felul de scenarii: […]
Postat în Articole și Interviuri | 2 Commentarii
Cum să ne rugăm în această perioadă de restriște?
Părintele Octavian Moșin, parohul Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, USM, vine cu câteva sfaturi despre cum să ne rugăm în această perioadă când a fost declarată pandemie de coronavirus.
Postat în Articole și Interviuri, De la suflet la suflet, Emisiuni | Nu sunt comentarii
Când vine tristețea…
„Tristețea este rana sufletului” (Sf. Ioan Gură de Aur) Nu fiecare zi e plină de lumină. Mai sunt și dintre cele sumbre. Dar important nu este cum e timpul afară, ci cum te simți sufletește. Mă apasă o tristețe profundă și sunt mâhnit, pentru că oamenii nu vor să-și schimbe viața, nu se întorc cu […]
Postat în Articole și Interviuri | Nu sunt comentarii
Să fim uniți în rugăciune!
Din 16 martie clopotele bisericii vor îndemna la rugăciune cu osârdie Dragi dumbrăveni, Trăim clipe deloc ușoare. Întreaga lume este alarmată de răspândirea virusului COVID-19. Și în țara noastră au fost depistate 23 de persoane. Numărul celor contaminați este în continuă creștere. Mulți stau în casă cuprinși de spaimă și neîncredere, alții cu frică sunt […]
Postat în Articole și Interviuri | 1 Commentariu
În atenția enoriașilor bisericii USM!
Știind că în urma pandemiei COVID-19 tot mai multă lume se confruntă cu diverse dificultăți, suntem gata să oferim suport moral-spiritual, dar și material.
Postat în Activități și evenimente | Nu sunt comentarii
Despre frica de Dumnezeu
Trăim vremuri deloc ușoare. Lumea e stresată, derutată, amărâtă și înrăită. La orice eveniment se judecă, se bârfește, se ajunge adesea la certuri, bătai, violuri și omoruri. Zilnic urmărim numeroase acte de groază, unele cu implicarea minorilor. Mulți tineri se droghează, consumă alcool și duc un mod de viață iresponsabil. Atâta agresivitate nu a existat […]
Postat în Articole și Interviuri | Nu sunt comentarii


