Activități și evenimente
Hrană duhovnicească pentru 250 de învăţăcei
În cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi se organizează periodic pelerinaje gratuite la sfintele aşezăminte din republică. La 25 noiembrie, cu binecuvântarea şi susţinerea Mitropolitului Vladimir, circa 250 de tineri au mers în pelerinaj la mănăstirile Curchi şi Butuceni. Înainte de a porni în acest drum binecuvântat s-a săvârşit slujba Te-Deum-ului la capela universitară „Întâmpinarea Domnului”, la care […]
Posted in Activități și evenimente, Tineret și Familie | No Comments »
Părintele Octavian Moşin: “În Biserică nu îşi are loc senzaţionalul”
Recent în cadrul bisericii “Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova a avut loc o nouă întâlnire din ciclul Seri duhovniceşti. De această dată tema propusă discuţiei a fost “Tinerii şi Biserica”. În cadrul discuţiei părintele Octavian Moşin a venit cu o amplă comunicare despre modul în care trebuie să-şi trăiască viaţa tinerii. Zeci […]
Posted in Activități și evenimente, Evenimente | No Comments »
Conferinţa ştiinţifică: „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi inovare”
În perioada 25-26 septembrie 2012 Universitatea de Stat din Moldova a găzduit Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională: „Interferenţe universitare – integrare prin cercetare şi inovare”. Şedinţa plenară a avut loc în Sala Senatului, iar cu un cuvânt de dechidere a venit rectorul instituţiei Gheorghe Ciocanu, dr. Hab., prof. univ. Au urmat discursurile profesorilor Nicolae Sadovei […]
Posted in Activități și evenimente, Manifestări științifice | No Comments »
A fost lansat blogul programului de masterat Studii filologice şi spiritualitate creştină
A fost lansat blogul programului de masterat Studii filologice și spiritualitate creștină: www.masterateortodoxe.blogspot.com În anul de studii 2012-2013 în cadrul Facultății de Litere a USM, pentru prima dată au fost propuse două programe noi de masterat: – Studii filologice și spiritualitate creștină; – Civilizație europeană. Acestea s-au bucurat de un interes sporit din partea tinerilor dornici […]
Posted in Activități și evenimente, Evenimente | No Comments »
A ieșit de sub tipar albumul: Mitropolia Moldovei, cronica evenimentelor 2007-2012
Drept învăţând cuvântul adevărului… Nu treceţi cu vederea cele sperate de grija celor prezente. (Sfântul Vasile cel Mare) Tipărim acest album foto cu comentarii pentru a fixa principalele evenimente din cuprinsul Mitropoliei Moldovei în anii 2007-2012. Această apariţie editorială este prilejuită de aniversarea a 60-a din ziua naşterii Mitropolitului Vladimir, astfel şirul evenimentelor din anul curent este dat […]
Posted in Activități și evenimente | No Comments »
Corul „Cantabile” de la ASEM binecuvântat la un festival în Ungaria
În dimineaţa zilei de 24 iulie corul studenţesc „Cantabile” dela Academiade Studii Economice a primit binecuvântarea la drum pentru a participa la un festival de cântare corală în Ungaria. Slujba Te-Deum-ului a fost oficiată la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM de către protoiereul Octavian Moşin. Părintele le-a dăruit celor 25 de tinere cruciuliţe şi […]
Posted in Activități și evenimente | No Comments »
Mănăstirea Nicoreni la 20 de ani de la fondare
Acum două decenii, primăria s. Nicoreni, r. Drochia, atribuia un lot de pământ din preajma localităţii (fosta Tabără de odihnă) pentru întemeierea unui aşezământ monahal, atunci stabilindu-se aici şi primii nevoitori în frunte cu părintele stareţ, Arhim. Rafail (Bodiu). Astăzi, după ani şi ani de muncă şi de dăruire, aici se află o înfloritoare mănăstire, […]
Posted in Activități și evenimente, Articole și Interviuri | No Comments »
Studentele de la litere într-un pelerinaj după examenul la spiritualitatea creştină
De câţiva ani în cadrul disciplinelor opţionalela Facultateade Litere a USM este inclus pachetul Cultură şi Spiritualitate Creştină. Studentele anului II au susţinut examenul la modulul predat de Prof. Dr. Hab. Dumitru Căldare şi Prot. Lect. Sup. Dr. Octavian Moşin. Este al şaptelea an de când au fost introduse discipline cu conţinut creştin-ortodox, prin care […]
Posted in Activități și evenimente | No Comments »
Binecuvântare pentru absolvenţii Academiei de Poliţie la 15 ani după finisarea studiilor
Circa 50 de absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare”, care acum 15 ani au primit diplomele de absolvire a instituţiei, s-au reîntâlnit după anii de studenţie în incinta instituţiei în care s-au format ca specialişti în domeniu. Absolvenţii au fost întâmpinaţi pe platou de către rectorul Academiei colonelul Simion Carp, care i-a salutat […]
Posted in Activități și evenimente, Evenimente | No Comments »
O nouă promoţie a cursurilor gratuite de studiere a limbii engleze în cadrul ASCO
De nouă ani în cadrul Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi se organizează cursuri gratuite de studiere a limbilor moderne. În acest an de studii (01.11.2011-05.06.2012) au fost selectaţi 20 de studenţi şi câţiva maturi dornici de a însuşi limba engleză. Astfel, un grup de învăţăcei a trecut nivelul beginner level A1, iar 6 tineri nivelul elementary […]
Posted in Activități și evenimente, Evenimente | No Comments »
Întâlnire de suflet la Academia de Poliţie “Ştefan cel Mare” din Chişinău
Conform binecuvântării ÎPS Mitropolit Vladimir de a aduce bucuria Înviereii în mai multe instituţii, s-a poposit cu o întâlnire de suflet şi la Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”. Cu această ocazie, preotul Octavian Moşin, parohul bisericii „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM, a vorbit cursanţilor din cadrul Academiei despre virtuţile creştine, precum dragostea pentru aproapele […]
Posted in Activități și evenimente, Evenimente | No Comments »
Un compartiment consacrat Religiei şi Bisericii în noua ediţie enciclopedic
Recent a fost lansată ediţia enciclopedică „Republica Moldova”, prilejuită de aniversarea a 650 ani de la întemeierea statului moldovenesc. Ediţia a fost coordonată de către Academia de Ştiinţe a Moldovei şi reprezintă prima ediţie complexă despre Republica Moldova. În lucrare sunt prezentate caracteristica generală şi bazele constituţionale ale statului, potenţialul economic şi ştiinţific, informaţii privind educaţia, cultura, […]
Posted in Activități și evenimente, Evenimente | No Comments »


